Ieri, a fost cea mai lungă zi din viaţa Elenei Udrea. După ce a stat ore-n şir de vorbă cu avocaţii săi, fosta şefă a Partidului Mişcarea Populară a venit în Parlament puţin după ora 18.00, la cât era programată să înceapă şedinţa în plen. În tot acest timp, pe holuri şi la bufet deputaţii au sudat ţigările, discutând cazul colegei lor. Aleşii care făceau coadă să-i sărute mâna şi să-i ceară bani pentru diferite activităţi prin colegiile lor pe vremea când administra o mare parte din fondurile României se arătau consternaţi de ce i se întâmplă. Alţii spuneau că e bine că justiţia îşi face treaba. “A ajuns prea repede atât de sus. Prea era numai cu lux pe ea şi încrezută că ei i se cuvine totul. Acum plăteşte pentru ceea ce a făcut”, spunea un deputat. Alţii discutau la o cafea, în şoaptă: “Domnule, să fie cercetată e OK, dar nu să o bage la puşcărie. Femeia nu e pericol public, nu a violat, nu a dat în cap. Procurorii ăştia fac exces de zel”, o căina un alt coleg pe fosta ministră. Şi femeile deputat îşi compătimeau colega: “E o tipă deşteaptă. Pentru că arată bine şi are tupeu să zică multe a ajuns aici”. Ieri însă, ca de altfel în ultima perioadă, Elena Udrea a renunţat la ţinutele sexy şi a venit îmbrăcată sobru. După ce şi-a luat locul pe scaun, deputata a fost salutată şi încurajată de puţini dintre foştii ei colegi de partid. Elena Udrea a avut ieri un discurs de 17 minute în plen, în care şi-a rugat colegii să voteze după conştiinţa lor şi nu după presiunile care s-au făcut asupra lor.
Le-a recitat un poem
“Este evident că există un singur motiv pentru care în doar 5 zile s-au abătut asupra mea 6 cereri de arestare preventivă. S-a dorit reducerea mea la tăcere, pentru că adevărurile pe care eu le pot spune de acum încolo sunt periculoase pentru unii. Nu există nici un argument legal pentru care să se ceară arestarea preventivă a Elenei Udrea. Există teama de ceea ce eu am curaj să spun”, a adăugat deputata, care le-a citit colegilor ei şi un poem al pastorului Martin Niemöller, intitulat “La început au venit”. “Dacă mă iau pe mine, mâine vă iau pe dumneavoastră… Dacă eu voi tăcea, mult timp toată lumea va fi obligată să tacă, iar ghilotina nu va ierta pe nimeni… Vă cer ca Elena Udrea, dacă este acuzată de ceva, să fie anchetată. Ceea ce vă cer în schimb este să nu fiţi părtaşi la un abuz care este încercarea de arestare a mea”, a mai spus Udrea. După discurs, deputata a plecat grăbită din Parlament. La patru ore de la începerea şedinţei, deputaţii au votat masiv pentru urmărirea penală şi arestarea fostului ministru.
Şase solicitări de la DNA
Pe numele Elenei Udrea au venit la Parlament şase solicitări din partea DNA: cerere urmărire penală pentru “Gala Bute”, cerere pentru extinderea urmăririi penale pentru luare de mită “Gala Bute”, cerere de arestare pentru dosarul “Gala Bute”, urmărire penală în dosarul “Microsoft”, arestare preventivă tot în dosarul “Microsoft” şi una pentru arestare după încălcarea regimului controlului judiciar.
Coldea, audiat de comisie
Florian Coldea (în centru) a stat ore în şir la comisie
Ziua “Udrea” a început ieri cu audierea şefului interimar al SRI, pe care fosta blondă de la Cotroceni l-a acuzat că a făcut jocurile unor politicieni. Generalul Florian Coldea a stat cinci ore în faţa deputaţilor de la Comisia parlamentară pentru control a SRI şi a răspuns la toate întrebările acestora. “Resping categoric afirmaţiile la adresa SRI şi a mea, pe care le consider denigratoare şi fără bază reală”, a declarat Florian Coldea, la ieşirea de la audieri.