Avocații Elenei Udrea au invocat faptul că „că pe 7 noiembrie 2018, Curtea Constituțională din România a stabilit că există un conflict juridic între Guvernul României și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care se anulează toate sentințele date de această instanță. Pentru a dovedi acest lucru apărarea a prezentat documente oficiale din România care arată acest lucru”, se arată în recursul formulat de Udrea și Bica.

Documentele oficiale invocate de avocați nu au fost însă atât de convingătoare pentru judecători, pentru simplul motiv că erau doar câteva printuri ale unor știri din media, a constatat instanța judiciară.

„Acest document nu are ștampilă de la o instituție din România și, în principiu, nu poate fi dovedită veridicitatea ei. În acest caz, este important să menționăm clar, doamnelor și domnilor magistrați, că pe internet circulă o mulțime de informații atât reale, cât și false, iar obligația Curții Penale este de a confirma ceea ce apărarea invocă”, se arată în motivarea judecătorului care a respins recursul făcut de Udrea și Bica, potrivit România TV.

Tribunalul din Pavas a prelungit măsura arestului preventiv pentru cele două, aflate în detenţie din 3 octombrie, arată presa locală.

Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu
Recomandări
Agamiță Dandanache, varianta 2024. PNL și PSD continuă tradiția impunerii de oameni de la centru în teritoriu

Pe 17 noiembrie, instanţa constituţională din Costa Rica le-a respins Elenei Udrea şi Alinei Bica cererile de eliberare.

Conform jurnaliştilor din Costa Rica, în cazul lui Udrea, argumentele au vizat faptul că are o fetiţă nou-născută şi condiţiile din închisoare nu sunt adecvate pentru a fi împreună cu ea, în timp ce Bica a pus în discuţie documentele în baza cărora i s-a solicitat extrădarea.

Avocaţii Elenei Udrea şi Alinei Bica au mai făcut demersuri la instanţe, dar şi acestea a fost respinse. Udrea și Bica au fost reținute pe 3 octombrie de Biroul Naţional Interpol din Costa Rica

Elena Udrea a ajuns în februarie 2018 în Costa Rica, cu câteva luni înainte să fie condamnată definitiv în România la șase ani de închisoare în dosarul Gala Bute. Alina Bica a fost condamnată la 4 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care este cercetat şi Adriean Videanu.


Citește și: Nepotul lui Tudorel Toader și soția lui Adrian Țuțuianu, angajați la Curtea de Conturi. Concursul de angajare, contestat din interior: „Jaf!”


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Știrileprotv.ro
O mireasă este acuzată de pedofilie după ce a postat poze de la nuntă. Ce vârstă are soția ei, de fapt. GALERIE FOTO
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Libertateapentrufemei.ro
Poftiți acasă la Anamaria Prodan: "Zici că e bloc!". 30 de imagini din vila de peste un 1 milion de euro, cu cramă, ponton și 5 etaje: „Vreau să îi pun lift”
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
FANATIK.RO
Patru zodii se îmbogățesc până la finalul lunii octombrie. Dau lovitura pe plan financiar și se umplu de bani pe neașteptate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
FANATIK.RO
Din ce își câștigă banii soția lui Pepe. Nu mulți cunosc asta despre Yasmine
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Unica.ro
'Doamnelor, să mai gătiți!' Val de reacții pe internet, după o poezie scrisă de Flick, 'domnul Rimă'. Ce spun versurile. Reacțiile curg! 'Cum scrii așa ceva în 2024?'
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Financiarul.ro
Colaborarea militară dintre Rusia și Coreea de Nord se intensifică. Se alătură trupele nord-coreene războiului din Ucraina?
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Observatornews.ro
Detalii tulburătoare în cazul copiilor dispăruţi ai lui Adrian Marțian. DGASPC avea ordin să-i preia, dar i-a lăsat în grija bonei. "Absolut, e un caz de răpire"
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2024. Taurilor le vine inima la loc pentru că își regăsesc o parte din puterea de a avea încredere în cei apropiați

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI