În cazul în care USL nu va mai exista, social democraţii vor avea propriul candidat în cursa pentru Cotroceni, ceea ce îl obliga pe Crin Antonescu să se poziţioneze ca lider al dreptei. Chiar şi aşa Elena Udrea nu este convinsă că liderul liberal va putea câştiga în condiţiile în care continuă să fie perceput ca duşman al lui Traian Băsescu.
„Referindu-mă la Crin Antonescu, este clar ca USL se va rupe si ca Antonescu va incerca sa capaciteze electoratul de dreapta. Antonescu va incerca sa se pozitioneze ca lider al dreptei. Dar daca mergi impotriva lui Basescu ca si candidat al dreptei, atunci nu ai logica politica”, a spus fostul ministru al Turismului la România TV.
Totodată, frumoasa pedelistă este convinsă că în acest moment este mai puţin important cine va fi candidatul dreptei. În opinia blondei, un vehiculul pe care acesta îl va avea în spate va face diferenţa. Cu alte cuvinte este nevoie de o coaliţie puternică pentru că nu există, în acest moment, niciun nume suficient de puternic care să poată căştiga alegerile aproape de unul singur, aşa cum s-a întâmplat în cazul actualului şef al statului.
„E mult mai puţin important acum cine va fi candidatul dreptei. Important e ce vehicul politic îi punem în spate. Repet, avem nevoie de un vehicul puternic de centru-dreapta, întrucât nu avem un candidat care va rupe gura târgului de unul singur. Nu se va repeta scenariul unei victorii cum a avut Băsescu, venind cu o lună înainte şi să câştige alegerile”, este convinsă Udrea.

Urmărește-ne pe Google News