Elena Udrea va fi extrădată în România. Judecătorii bulgari au pronunțat vineri sentința definitivă în procesul privind punerea în aplicare a mandatului european de arestare, după condamnarea definitivă în dosarul Gala Bute. Informația a fost difuzată în premieră de TVR, celalalte posturi tv fiind în pauze publicitare pe care nu le-au întrerupt în momentul pronunțării verdictului.

La ieșirea din sala de judecată, Udrea a declarat că nu știe când va fi adusă în România și că va transmite un mesaj după decizia de extrădare.

„În data de 7 aprilie, atunci când s-a dat sentința în România în cazul meu, doi judecători din completul care au dat această sentință au fot chemaţi la Parchetul General şi au fost amenințați cu pușcăria dacă nu dau sentința de condamnare în dosarul Gala Bute. În mod cert decizia împotriva mea s-a luat cu presiune. Au fost cele mai lungi două luni din viaţa mea”, a spus Udrea, citată de Antena 3.

Ultima încercare de amânare a Elenei Udrea

Vineri, Elena Udrea a cerut sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu o condiție: ca, până la pronunțarea acesteia, să fie liberă în Bulgaria.

„Solicit instanței să sesizeze CJUE pentru o întrebare preliminară pe care am rugămintea să o prezinte avocatul meu. Doresc să solicit instanței să trimită către CJUE având în vedere că există în nenumărate țări din UE situații similare cu cetățeni români în care s-a luat decizia de netrimitere în România în baza unor dovezi mult mai puține și mai puțin puternice în cazul unor încălcări și abuzuri mult mai slabe decât în cazul meu.

Ca urmare, considerăm că la nivelul CJUE ar trebui să existe o decizie care sa reglementeze unitar către toate țările UE răspunsul instanțelor din țara unde se judecă cererea de extrădare. Îmi pare rău că juridic nu știu să explic mai bine.

Rugămintea este ca această întrebare să fie trimisă către CJUE dar doar în condiția în care răspunsul CJUE eu îl pot aștepta în stare de libertate pentru că este cunoscut că judecata la CJUE durează minim câteva luni până la un an-doi.

Iar varianta ca eu să aștept acest răspuns în stare de arest ar însemna ca eu sa fiu într o stare de detenție în baza unei hotărâri ilegale data de un tribunal constituit nelegal în România.

Solicitarea și rugămintea mea este ca întrebarea să fie acceptată doar dacă se admite ca răspunsul să-l aștept pe teritoriul Bulgariei, dar cu altă măsură, nu arest”, a declarat Elena Udrea.

Înainte de această cerere, Udrea a susținut că totul este un dosar politic și un abuz. Ce le-a mai spus fostul ministru judecătorilor bulgari, puteți citi aici.

Udrea e de două luni în arestul din Bulgaria, decizia – amânată de șase ori

Pe 7 aprilie anul acesta, în ziua în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiție a decis că trebuie să meargă la închisoare, fostul ministru a plecat dis-de-dimineaţă în Bulgaria şi s-a oprit în Sofia, aşteptând acolo să afle verdictul judecătorilor. Când a auzit sentința, a plecat spre Grecia, dar a fost prinsă la vama Kulata de polițiștii bulgari. De atunci se află în arest. 

Pe 19 aprilie, Tribunalul din Blagoevgrad a decis extrădarea Elenei Udrea, dar ea a contestat decizia, iar procesul s-a mutat la Sofia, la o instanță superioară.

Judecătorii Curții au amânat până acum de șase ori luarea unei decizii. Udrea a declarat în instanță că „în România i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil deoarece unul dintre magistrații români care s-au pronunțat în cazul ei nu a depus jurământul de judecător”. Avocații ei au mai invocat și „decizia Curții Constituționale din România prin care a fost anulată condamnarea clientei lor”. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News