UPDATE 15.21: Judecătorii Curții Supreme au amânat pe miercuri pronunțarea pe cererile avocaților Elenei Udrea și ai lui Rudel Obreja de sesizare a Curții de Justiției a Uniunii Europene și de eliberare a acestora până la răspunsul CJUE.

UPDATE 14.21: Ia cuvântul Elena Udrea. Ea cere completului să repare abuzul. „Din partea dvs., a judecătorilor, astept o mai mare îngăduință. Avem dreptul să fim rejudecați de un tribunal legal constituit”, a spus Udrea.

Rudel Obreja a cerut și el „să se aplice legea, ca în celelalte cazuri”, făcând referire la situațiile în care s-au admis contestațiile în anulare.

Președintele completului a anunțat că instanța rămâne în pronunțare pe toate aceste cereri.

UPDATE 13.57: Cealaltă avocată a Elenei Udrea, Silvia Uscov, cere instanței să sesizeze CJUE cu cinci întrebări preliminare și punerea în libertate a clientei sale până la primirea răspunsurilor, „având în vedere că procedura durează, în medie, 3 ani de zile”. Procurorul DNA cere instanței să respingă și cererea de sesizare a CJUE.

„Nu există dubiu, nu există dificultăți în interpretarea dispozițiile legale naționale”, a precizat procurorul de ședință.

Avocatul lui Rudel Obreja, Dan Lupașcu, cere și el sesizarea CJUE și punerea de îndată în libertate a clientului său.

Avocata Uscov susține și cererile de sesizare a Curții Constituționale și a completului specializat pe dezlegarea unor chestiuni de drept din ÎCCJ.

UPDATE 13.55: I se dă cuvântul Elenei Udrea. Ea spune că e de acord cu această cerere de suspendare, „cum o să fiu de acord cu toate cererile avocaților mei”.

UPDATE 13.38: După 8 minute de deliberări, completul se intoarce și anunță că respinge cererea, ca inadmisibilă. În continuare, avocatul lui Udrea cere din nou suspendarea executării pedepsei în acest proces, în care se judecă recusul în casație.

„Elena Udrea este mamă, înainte de toate”, spune avocatul. „Are un copil de o vârstă fragedă, care are nevoie de mamă. Până la soluționarea recursului în casație, care mi-aș dori să nu se facă pompieristic, aș dori să se suspende aplicarea deciziei de condamnare în dosarul Gala Bute”, a spus acesta.

Procurorul de ședință al DNA solicită judecătorilor să respingă și această cerere de punere în libertate a Elenei Udrea.

UPDATE 13.30: Completul de judecată se retrage spre deliberare în fața cererii de suspendare a pedepsei formulate de avocatul Elenei Udrea.

UPDATE 13.10: Elena Udrea și Rudel Obreja au fost aduși în sala de judecată. Avocatul lui Udrea, Veronel Rădulescu, cere să se mențina suspendarea executării pedepsei pentru clienta lui, dispusă de ÎCCJ in procesul precedent, al contestației in anulare. El susține că nu a fost solutionata definitiv contestația în anulare.

În pledoaria sa, avocatul spune că, dacă n-are dreptate, „dezbrac această robă și mă duc să lucrez oriunde, chiar și în zootehnie”.

Rădulescu suspendarea acestui proces, până la soluționarea definitivă a contestației în anulare, și punerea în libertate a Elenei Udrea, care „este deținută ilegal”.

Procuroarea de ședință a DNA solicită respingerea cererii avocarului Elenei Udrea.


Joia trecută, poliţiştii bulgari au predat-o pe Elena Udrea autorităţilor române, iar ea a ajuns la penitenciarul pentru femei din Târgşor. A doua zi, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au trimis o citaţie la închisoare, pentru ca Udrea să fie adusă la termenul de luni al procesului în care se judecă recursul în casaţie.

„Am verificat dosarul, au citat-o vineri, prin notă telefonică, iar procedura este legal îndeplinită”, a declarat, pentru Libertatea, Silvia Uscov, avocata Elenei Udrea.

„Luni se va judeca, iar doamna Elena Udrea va fi prezentă în sală”, a confirmat și avocatul Veronel Rădulescu. Duminică, acesta a mers la Penitenciarul Târgşor, pentru a discuta cu Elena Udrea strategia de apărare pentru termenul de a doua zi. 

Ce se poate întâmpla în sala de judecată

Pentru Elena Udrea şi Rudel Obreja, recursul în casaţie, o cale extraordinară de atac, e ultima şansă de a scăpa de condamnările cu închisoarea din dosarul „Gala Bute”. Dacă li se admit cererile, judecătorii ar putea dispune fie achitarea celor doi, fie rejudecarea cauzei.

Udrea şi Obreja au formulat recurs în casaţie în ianuarie 2019; cererile lor au fost admise în principiu de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în octombrie 2019, iar cauza a fost repartizată unui complet de 5 judecători. 

Procesul, care a fost suspendat pe perioada stării de urgenţă din pandemie, a avut până acum 13 termene. Ultimele au fost amânări, din lipsă de procedură cu Elena Udrea, care era arestată în Bulgaria şi nu dorea să participe la proces prin videoconferinţă.  

Şi Elena Udrea, dar și Rudel Obreja au cerut ca, pe toată durata procesului, să le fie suspendată executarea pedepsei, adică să fie puși în libertate. Luna trecută, judecătorii i-au respins cererea fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, iar în cazul fostului demnitar, a fost amânată luarea unei decizii.  

La termenul de luni, când Udrea va fi prezentă la proces, instanța ar putea anunţa dacă ea mai trebuie să rămână în continuare în penitenciar. 

Tot luni, e posibil ca fostul ministru să dea declarații în fața judecătorilor care și-au exprimat deja dorința „de a o audia pe doamna recurentă”. „Până la urmă, de asta a și dorit să vină în România, ca să-și susțină cauza”, explică avocata Silvia Uscov. 

Udrea cere sesizarea CCR

În cadrul aceluiaşi proces, avocaţii care o reprezintă pe Elena Udrea au formulat două cereri: una de sesizare a Curţii Constituţionale şi o alta, de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la ÎCCJ. Judecătorii urmează să se pronunţe luni şi asupra acestor solicitări.

„O să facem tot ceea ce este posibil ca să îndreptăm ceea ce s-a întâmplat pe 7 aprilie”, spune avocata Silvia Uscov. 

Pe 7 aprilie 2022, ÎCCJ a respins o altă cale de atac formulată de Elena Udrea, contestația în anulare, ceea ce a condus la punerea în executare a pedepsei de 6 ani primite în dosarul „Gala Bute”. Elena Udrea a ieșit din țară în aceeași zi. 

Acuzată de luare de mită şi abuz în serviciu

Elena Udrea a decis să organizeze Gala Bute din 2011, după discuții cu președintele FR Box, Rudel Obreja. Ulterior, ea le-a cerut subordonaților din Ministerul Dezvoltării să găsească soluții pentru finanțarea meciului, „urmărind obţinerea unor beneficii electorale, prin asocierea imaginii sale cu cea a lui Lucian Bute”, spun procurorii DNA şi judecătorii care au pronunţat verdictul final.

Magistraţii precizează că „sumele de bani obținute de Udrea au intrat fie nemijlocit în patrimoniul ei (în numerar ori prin plata unor bunuri și servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de ea (Organizația București a unui partid și Rudel Obreja)”.

Udrea a fost acuzată și condamnată pentru 3 infracțiuni de luare de mită, abuz în serviciu și tentativă la folosirea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete pentru obținerea pe nedrept de fonduri europene.

Gazeta Sporturilor a publicat în 2011 o serie de investigații despre neregulile privind organizarea evenimentului sportiv finanțat din fonduri europene, nereguli semnalate de jurnaliști încă din faza de pregătire a galei de box. 

Condamnările din dosarul „Gala Bute”

DNA a finalizat rechizitoriul în aprilie 2015. În iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunțat condamnările definitive în acest dosar: 

● Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării – 6 ani de închisoare

● Rudel Obreja, fost președinte FR Box – 5 ani de închisoare;

● Tudor Breazu, asistent personal al Elenei Udrea – 3 ani de închisoare;

● Ana-Maria Topoliceanu, fosta şefă a CNI – 3 ani de închisoare cu suspendare;

● Ştefan Lungu, fost consilier al ministrului Elena Udrea – 1 an şi 6 luni de închisoare cu suspendare;

● Dragoş Botoroagă, om de afaceri din Petroșani – 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare;

● Gheorghe Nastasia, fost secretar de stat în MDRT – 4 ani de închisoare cu suspendare;

● Ion Ariton, fost ministru al economiei –  achitat.

Fugară în Costa Rica şi în Bulgaria

În vara lui 2018, Elena Udrea a primit decizia de condamnare în Costa Rica, unde fugise împreună cu Alina Bica, fosta şefă a DIICOT. 

În octombrie 2018, ambele au fost reţinute, în baza unor mandate Interpol emise la cererea României. O lună mai târziu, CCR a decis că, la nivelul ÎCCJ, completurile de 5 judecători, deci și cel care o condamnase pe Udrea, au fost nelegal constituite. 

Udrea, Obreja şi Breazu au atacat decizia de condamnare cu contestaţii în anulare, iar ÎCCJ le-a admis în principiu cererile şi, în decembrie 2018, a dispus, în cazul celor trei, suspendarea executării pedepsei. 

Judecătorii au fost de acord, în aprilie 2019, și cu cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, la finalul anului trecut, a decis că judecătorii naționali pot lăsa neaplicate, fără riscul de a fi anchetați disciplinar, deciziile Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii Europene și prin care interesele financiare ale UE sunt lăsate neapărate.   

Pe 7 aprilie anul acesta, ÎCCJ a respins, ca nefondate, contestaţiile în anulare. Udrea a primit vestea că trebuie să meargă la închisoare în Bulgaria, de unde se pregătea să ajungă în Grecia. A fost arestată la vama Kulata, iar după două luni, magistraţii bulgari au decis extrădarea ei în România.

 
 

Urmărește-ne pe Google News