„Foarte mulţi oameni au spus că este o condamnare abuzivă. Elena are încredere că se poate corecta la recurs condamnarea ei abuzivă. Momentan e OK, rezistă, se pregăteşte pentru poimâine”, a spus Adrian Alexandrov, după ce a vizitat-o pe Elena Udrea la închisoare.

„E greu că nu-şi poate vedea copilul şi nici nu o pot aduce aici, că discuţia se poartă printr-un geam. E traumă pentru un copil să-şi vadă mama aşa”, a adăugat el.

Recursul Elenei Udrea, judecat pe 20 iunie

După decizia de extrădare din Bulgaria, țară unde a fugit și a fost prinsă pe 7 aprilie, Elena Udrea a fost adusă joi seară, 16 iunie, la Penitenciarul de Femei Târgşor, unde are de executat o condamnare de şase ani de închisoare, primită în dosarul „Gala Bute”.

La Târgșor, Udrea stă timp de 21 de zile în carantină, într-o cameră ce îi va asigura un spaţiu de cel puțin 4 metri pătrați.

Luni, 20 iunie, un complet de cinci judecători de la instanţa supremă va judeca recursul în casaţie prin care Elena Udrea speră să scape de condamnarea de 6 ani de închisoare. Aceasta este o cale extraordinară de atac și ultima șansă pentru fostul ministru al turismului de a fi eliberat.

 
 

Urmărește-ne pe Google News