Secția 7 Poliție a fost sesizată, miercuri, cu privire la faptul că, într-o zonă din sectorul 2, s-ar afla o persoană agresată fizic.

Din primele verificări efectuate de către polițiștii care s-au deplasat la fața locului, s-a constatat stabilit că victima a fost atacată de către doi tineri, după un conflict verbal, fiind înjunghiată.

Minorul de 16 ani a fost transportat la spital de către un echipaj de prim ajutor, pentru investigații suplimentare.

„Precizăm faptul că evenimentul ar fi avut loc în proximitatea unei școli, nu în incinta instituției. La acest moment, toate activitățile sunt în dinamică, fiind demarate verificări, în vederea identificării persoanelor implicate în eveniment”, au transmis reprezentanții Poliției Capitalei, într-un comunicat de presă.

Verificările sunt efectuate de către polițiști din cadrul Secției 7 Poliție pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc incidentul.

 
 

Google News Urmărește-ne pe Google News