De obicei, în timpul anului școlar, învățătorii și diriginții prezintă părinților lista cu toate opționale pe care elevii lor le pot urma anul următor. În Vaslui, majoritatea părinților optează pentru matematică sau limba română. În nicio școală nu s-a ales opționalul „Educație pentru sănătate”, care la clasa a VIII-a are și componenta de educație sexuală.
Specialiștii atrag atenția cu privire la nevoia de a avea astfel de cursuri de la vârste mai mici. În majoritatea țărilor din UE, educația sexuală este obligatorie și începe de la 6 sau 7 ani.
„Trebuie să fim realiști. Fetițele au menstruație de la 10 ani. De multe ori, mamele, părinții nu vorbesc cu ele, nici cu băieții, despre modificările fiziologice prin care trec. Deci să lăsăm pudoarea deoparte, că uite, avem mame la 11 ani”, a spus Corina Atanasiu, președinta Federației Părinților și Aparținătorilor Legali, la webinarul organizat la sfârșitul lunii octombrie de Sexul vs Barza, scrie publicația Școala 9.
- România este pe podium la numărul de mame minore: peste 18.000 de nou-născuți aveau mame sub 19 ani în 2021. În același an, rata nașterilor la adolescente între 15 și 19 ani a fost de patru ori mai mare în România decât media UE. 9% dintre întreruperile de sarcină au fost la fete aflate în acest interval de vârstă.
Revenge porn este un fenomen îngrijorător printre adolescenții din județul Vaslui. După ce în toamna anului trecut o elevă de 16 ani a fost trimisă în judecată sub acuzația de pornografie infantilă pentru că a distribuit materiale pornografice cu o colegă mai mică, un alt elev a fost pus sub acuzare. 36% dintre adolescenți spun că au primit în online mesaje cu tentă sexuală și 2 din 10 spun că li s-a cerut, tot în mediul online, să se implice în interacțiuni de tip sexual, arată un sondaj al organizației World Vision de anul trecut.
În cel de-al doilea caz, situația a fost cu atât mai gravă cu cât victima, o elevă de 12 ani, nu a fost doar șantajată cu fotografiile indecente, ci anterior a fost supusă unor acte sexuale în toaleta unității de învățământ.
Cazul s-a petrecut într-o școală din zona Huși, Vaslui. Libertatea nu va indica detalii care ar putea conduce la identificarea și vulnerabilizarea minorilor implicați.
„Este o școală cu rezultate școlare foarte bune, cu condiții de studiu cum rar găsim în mediul rural, cu elevi implicați în numeroase activități de voluntariat. Și totuși s-a întâmplat acest caz grav, care, în opinia mea, ne arată că școala nu poate suplini lipsa de implicare a familiilor în educarea copiilor”, a declarat, pentru Libertatea, un cadru didactic apropiat unității de învățământ.
Cum a pornit totul
Atât victima, cât și agresorul aveau conturi de TikTok. La începutul lunii decembrie 2022, eleva de 12 ani a fost contactată, prin intermediul mesageriei, de colegul de clasă cu doi ani mai mare. Cei doi și-au declarat simpatia reciprocă și au inițiat o relație, arată datele din dosar. Câteva zile mai târziu, pe 12 decembrie, eleva a fost sunată de elevul de 14 ani, care i-a cerut să îi trimită poze nud. Inițial, fata l-a refuzat, însă la insistențele băiatului a acceptat și i-a trimis pe WhatsApp cinci fotografii în care apărea dezbrăcată.
„După câteva zile de la acest moment, inculpatul i-a solicitat persoanei vătămate să întrețină relații sexuale, aspect cu care persoana vătămată a fost de acord”, au reținut, în rechizitoriu, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.
Potrivit datelor din dosar, aceștia au întreținut relații sexuale, în două rânduri, în toaleta școlii. Apoi, băiatul i-a mai cerut fetei alte fotografii nud, și când aceasta a refuzat, acesta a amenințat-o că în cazul în care nu va primi ce i-a cerut, va face publice fotografiile primite anterior.
„Le pun pe TikTok”, „le trimit pe grupul clasei”, a amenințat-o acesta. Acesta a fost momentul în care fata și-a anunțat familia.
77% dintre victime spun că au ales să povestească prietenilor și familiei prin ce au trecut și mai puțin de 7% au spus cadrelor didactice, arată un studiu realizat de Rise Project și Asociația Anais.
Tendința minorilor de a adopta comportamente sexuale de la vârste tot mai mici e strâns legată de ușurința cu care tinerii au acces neîngrădit în mediul online, spun specialiștii consultați de Libertatea.
„Teribilismul specific perioadei adolescentine, dorința de a se face remarcați, rebeliunea lor sunt componente care reflectă dezordinea acestei etape de vârstă, în care adolescentul se simte adult, are corp de adult, dar gândește ca un copil”, a explicat Diana Roiu, specialist în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui.
Pus sub acuzare pentru viol
Elevul de 14 ani a fost pus sub acuzare pentru șantaj și viol, chiar dacă victima a declarat că a fost de acord cu actele sexuale din toaleta școlii. Medicii legiști care au evaluat-o au stabilit că minora „nu avea capacitatea psihică suficientă pentru a înțelege consecințele faptelor relatate și nici capacitatea psihică pentru a înțelege și consimți la întreținerea unui raport sexual”.
Elevul inculpat se află sub control judiciar și nu mai are voie să comunice cu victima. Procesul urmează să înceapă la Judecătoria Huși.