Elevul din Constanța i-a impresionat pe profesorii de la Harvard cu multiplele sale medalii de aur la olimpiadele internaționale.
Acceptat și la Universitatea Columbia din New York, unde au fost 60.000 de aplicanţi, Darius Mardaru a ales însă Harvard, care, pentru el, reprezintă elita mondială.
După admiterea la Universitatea Harvard, elevul constănțean nu mai are răbdare și abia așteaptă să exploreze cursurile universității în care va învăța să devină om de știință.
„Am studiat catalogul de cursuri de la Harvard și științele pământului sunt enorm de multe oportunități. Mi-a atras atenția un curs de științe planetare care explorează științele pământului în Cosmos”, a declarat Darius Mardaru.
„Auzeam de elevii mai mari care erau olimpici internaționali. Chiar îi priveam cu venerație pentru că discutau așa înflăcărat despre pasiunea lor, dar și de încercările pe care le aveau acum pentru că venea momentul să aplice, să plece în străinătate”, a povestit Darius Mardaru.
Elevul din Constanța își dorește să se specializeze în viitor și în știinţele planetare asociate cu chimie, dar îi surâd și neuroștiinţele, biochimia și biologia moleculară.
El nu exclude nici specializări interdisciplinare, cum ar fi geobiologia, geochimia sau paleobiologia.
FOTO: Facebook – Darius Mardaru