Băiatul care a deschis focul, un alt elev din acea școală, a fost reținut în timpul unei operațiuni de amploare a poliției.
„Poliția este la fața locului cu numeroase forțe. Nu mai există niciun pericol”, au transmis autoritățile locale într-un comunicat.
Poliția și procurorii cred că suspectul a acționat singur și, potrivit primelor informații, motivul atacului armat îl reprezintă o „dispută” anterioară dintre cei doi elevi.
Suspectul urma să fie prezentat în faţa unui judecător de instrucţie competent în vederea eliberării unui mandat de arestare.
Victima atacului, un elev de clasa a IX-a, a fost transportată de urgență la spital, unde a murit din cauza rănilor.
Cei 180 de elevi care se aflau în școală în momentul atacului au rămas în clase, până la finalul unei percheziţii a clădirii.
Elevii au fost conduşi apoi în sala de sport a școlii, de unde au fost predaţi părinţilor.
FOTO: Profimedia