Marius Alexandru P, un elev în clasa a XI-a, a reclamat comportamentul directorului Victor Bogdan (foto) despre care susține că îi înjură și îi umilește pe elevi în fața altor profesori, scrie giurgiupesurse.ro.
„Eu am fost agresat verbal şi fizic de către domnul Victor Bogdan, acesta adresându-mi injurii şi am fost dat cu capul de un dulap de către director. Toţi colegii mei sunt înspăimântaţi de acesta. Vă rog să luaţi măsuri şi să investigaţi acest comportament, este inacceptabil”, se arată în sesizarea elevului.
Mai mult, adolescentul a prezentat o înregistrare audio realizată pe 22 noiembrie în care susține că este apostrofat de directorul liceului. La discuția aprinsă au asistat profesoara de limbă franceză, angajatul firmei de pază a liceului și un alt elev.
„Câte absenţe ai avut? Nu ştiu exact, vreo 20. Da, 20? Exmatriculat. Ia zi, mă ! Ce ai avut cu ăsta? (…) Te-a înjurat de morţi? Şi ai morţi? Da, am. Bă, dobitocule. Ştii tu de morţi şi de Dumnezeu? Nenorocitule! Ştii tu de chestia asta, mincinosule”, sunt câteva dintre afirmațiile care ar fi fost făcute de directorul liceului, după cum rezultă din înregistrare.
Inspectoratul Școlar Județean Giurgiu a anunțat că a demarat o anchetă, după ce înregistrarea a stârnit controverse.
„Inspectoratul Şcolar Judeţean Giurgiu a demarat procedurile conform prevederilor art. 280, alin. (4), lit. b din Legea Educaţiei Nr.1/2011”, au precizat reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Giurgiu, citați de giurgiuonline.com
Citește și Ultimii ”dresori” de bivoli din Hulubești.”Bivolița nu își dă laptele oricui, iar dacă se înfurie…”
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro