UPDATE ora 12:00. Elevii care au protesat pentru excluderea colegului lor cu ADHD vor fi sancționați cu scăderea notei la purtare pentru că nu s-au prezentat la cursuri timp de trei zile consecutive. Joi, elevii au intrat la ore.
În același timp, elevul din Pitești cu ADHD va fi scutit medical. Decizia a fost luat de ISJ Argeș, care a precizat că elevul va fi scutit până când va veni rezultatul noii evaluări psihologice la care va fi supus. Conform ISJ, părinţii copilului şi-au luat angajamentul să facă o astfel de reevaluare, însă nu şi-au respectat promisiunea, scrie News.ro.
„Recomandarea noastră către familia minorului a fost pentru o nouă reevaluare medicală, iar din discuţiile purtate recent am aflat că, deşi familia şi-a luat această obligaţie, respectivul lucru nu s-a petrecut până în acest moment, urmând a se face în cursul săptămânii viitoare. Până la această evaluare, elevul este scutit medical la domiciliu”, a anunțat ISJ Argeș.
Conform reprezentanţilor instituţiei, încă din anul şcolar trecut, dar şi la începutul acestui an şcolar reprezentanţii ISJ, împreună cu cei ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Argeş, cu conducerea şcolii şi cu profesorii de la clasa a VII-a B au avut întâlniri atât cu părinţii băiatului, cât şi cu cei ai celorlalţi copii.
„În cadrul acestor întâlniri i-am invitat pe părinţii şi pe profesorii care predau la acea clasă să asigure un climat propice derulării activităţii instructiv-educative, să-şi manifeste disponibilitatea şi deschiderea spre promovarea interesului superior al minorului, dar şi al celorlalţi minori participanţi la actul educaţional. În acest sens, am recomandat părinţilor şi psihologului să însoţească minorul în timpul programului şcolar, am discutat şi am obţinut acordul părinţilor celorlalţi elevi de a accepta prezenţa minorului însoţit la orele de curs, am invitat părinţii celorlalţi elevi din clasă la toleranţă, considerând că s-au făcut eforturi din partea tuturor celor implicaţi pentru integrarea elevului”, menţionează comunicatul Inspectoratului Şcolar Argeş.
29 de elevi de la Școala „I.L.Caragiale” din Piteşti au protestat pentru a treia zi consecutiv și au refuzat să intre la ore până când elevul cu ADHD nu va fi mutat, întrucât este violent. Și părinții elevilor au protestat, însă au acceptat ca băiatul să participe la ore, însă doar dacă este însoţit de unul dintre părinţii lui sau de un psiholog.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro