Elevă bătută de o colegă, în Botoșani. Poliția face anchetă de la filmarea difuzată pe Facebook
O elevă a fost bătută de o colegă, în curtea școlii din Albești, Botoșani, iar acum Poliția face cercetări. Incidentul a fost filmat și difuzat pe Facebook iar poliția s-a autosesizat. Din imagini se observă cum una dintre eleve o loveşte pe cealaltă cu pumnii, palmele şi picioarele, după care o trage de păr, fără ca victima să reacţioneze violent.
Polițiștii din Botoșani au demarat o anchetă, a comunicat Maria Carp, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu, după ce imaginile cu cele două fete implicate în agresiune au fost publicate pe reţelele de socializare, relatează botosaneanul.ro.
„Poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au fost demarate verificări pentru identificarea persoanelor implicate, audierea acestora, astfel încât să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale”, aspus Maria Carp.