Marturiile unui psihiatru o pun intr-o alta lumina pe Irina, eleva criminala care si-a suprimat mama la priveghiul bunicii. Eminenta de la “Arte”, cea care, pana mai ieri, fusese plasata in postura de victima, de copil renegat, batut sistematic si torturat psihic de parintii sai, este, de fapt, conform medicului care a ingrijit-o de-a lungul anilor, bolnava psihic. In opinia specialistului, asasinatul comis de eleva e “explozia” unei psihoze latente.

Sotii Rada si Romeo Baroi, din Vaduri, Neamt, si-au dorit din tot sufletul ca zambetul unui copil sa le lumineze viata si caminul, insa soarta a facut ca prima sarcina a femeii sa nu poata fi dusa pana la capat. Au suferit mult, au plans unul pe umarul celuilalt. Rada a urmat un tratament care a ajutat-o sa aduca pe lume o fetita, pe Irina. O mogaldeata normala care, cu fiecare zi scursa, arata ca poate mult mai mult decat  pustii de varsta ei. Undeva, pe la 13-14 ani, s-a produs ruptura de familie. Cam de atunci, fata a intrat in vizorul psihiatrului Rodica Antohi, specialist pe care Romeo Baroi, tatal Irinei, l-a cunoscut dupa un accident rutier in urma caruia a ramas cu sechele. “De cand i-am vazut privirea  necontrolata, ratacita, am stiut ca fata are ceva. Am simtit ca are germenul suferintei psihice care nu e o banala si trecatoare tulburare de comportament. La pubertate au aparut primele semne ale bolii. A intrat intr-un mediu viciat. Lipsea cu zilele de la scoala si de acasa. S-a mutat la un barbat de vreo 30 de ani de aici, din Piatra Neamt. Parea normala, dar disimula foarte bine boala”, povesteste psihiatrul Antohi.

Ca sa o “rupa” de gasca in care intrase, Irina a fost mutata la Bucuresti, la Liceul “Nicolae Tonitza”. Trecuse deja pe la mai multe spitale de psihiatrie infantila, fusese internata la Bucuresti, la Spitalul nr. 9, unde a urmat o psihoterapie de grup pentru reintegrare si a stat si vreo sase saptamani la Socola. “Parintii ei, care sunt intelectuali, nu numai ca nu o bateau, asa cum spune ea, dar au facut totul pentru ea. Irina e o fire violenta, agresiva, care sarea mereu la bataie si care nu a vrut niciodata sa-si recunoasca boala. Refuza sa ia medicamentele prescrise si, mai mult, isi indemna parintii sa se trateze ca, vezi Doamne, ei sunt cei bolnavi. Nu accepta boala psihica de care sufera”, adauga medicul.

Pe fondul bolii fetei lor, Rada si Romeo s-au despartit. “Erau doua personalitati puternice, doua pietre tari, iar relatia de familie nu a fost cea mai fericita pentru cresterea unui copil problema”, continua specialistul. In opinia acestuia, cand si-a rapus mama, Irina si-a pierdut complet ratiunea si discernamantul. “In urma unei discutii poate mai aprinse cu mama ei, Irina a suferit un raptus psihotic. Crima a fost, de fapt, paroxismul unei psihoze latente. Fata e intr-adevar bolnava psihic, dar niciodata nu mi-am imaginat ca va ajunge sa ucida. Ganditi-va ca dupa ce si-a lovit mama in cap cu barda, Irina a spus ca femeia continua sa o certe si ca de aceea a strangulat-o”, a conchis medicul psihiatru Rodica Antohi.

Verdictul final in ceea ce priveste sanatatea mintala a Irinei va fi dat in urma expertizelor medico-legale. Pana atunci, in celula arestului IPJ Neamt, va avea loc, azi, o intalnire intre Irina, tatal ei, psihiatrul Rodica Antohi si avocatul care o apara pe eleva criminala.

 
 

Urmărește-ne pe Google News