Ancheta a început în acest caz pe 9 iunie, după ce eleva de clasa a VIII-a a băut alcool în unitatea de învăţământ împreună cu colegii, fiind aproape de coma alcoolică. Ea a fost găsită în parcul din apropierea școlii în stare de inconștiență.
„Polițiștii Postului de Poliție Ciolpani au fost sesizați cu privire la introducerea și consumul de băuturi alcoolice, de către mai mulți elevi, într-o unitate de învățământ din comuna Ciolpani”, transmitea atunci IPJ Ilfov.
A doua zi după semnalarea acestui incident au apărut noi informații cu privire la eleva de 15 ani. Ea a fost găsită în starea de ebrietate de un profesor care a închis-o în sala de sport până la finalul programului. De asemenea colegii fetei au distribuit în mediul online poze cu fata în ipostaze indecente făcute, se pare, în afara școlii. Cei care au făcut descoperirea au fost părinții acestora, potrivit Știrile Protv.
În urma sesizărilor primite, poliția din Snagov au extins verificările în acest caz.
În urma sesizărilor depuse de Consiliului de Administrație și mai mulți președinți de clasă din școala din Ciolpani polițiștii Stațiunii Snagov au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, șantaj, abuz în serviciu, acces ilegal la un sistem informatic și lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate, au anunțat, miercuri, repreznetanții IPJ ilfov.
Surse juridice au declarat pentru ziarul Libertatea că până în acest moment au fost audiate mai multe persoane în acest dosar.
În urma verificărilor făcute polițiștii Stațiunii Snagov au extins cercetările cu privire la alte 3 infracțiuni, respectiv de pornografie infantilă, omisiunea sesizării și act sexual cu un minor.
De asemenea, dosarul de urmărire penală a fost înaintat Tribunalului Ilfov cu propunere de declinare către DIICOT.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro