Întrebat despre acest caz, înregistrat luni, 15 noiembrie, Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, a spus că incidentul i-a fost confirmat de DSP Cluj și că „un asftel de lucru nu trebuie să se mai întâmple”. Oficialul nu anticipează vreun risc privind starea de sănătate a tinerei, informează HotNews.
Potrivit propriilor declarații, tânăra a fost să se vaccineze luni, 15 noiembrie, la ora 8.00, la centrul de vaccinare de la Colegiul Tehnic Anghel Saligny, din Cluj-Napoca.
„Mi-au spus că își asumă greșeala”
„Am completat cererea și nu mi-au cerut vârsta, numai CNP-ul și celelalte date de pe buletin. M-am vaccinat cu Johnson & Johnson. Ulterior, doamna asistentă mi-a spus că nu aveam voie să mă vaccinez, pentru că nu aveam 18 ani. Am stat 10-15 minute pentru a se vedea dacă apar semne adverse. Când am vrut să îmi iau certificatul de vaccinare, mi-au spus că mi-l vor da când o să fac 18 ani, adică în februarie 2022, sau când se rezolvă”, a relatat eleva, pentru Știri de Cluj.
Fata spune că a ales singură să se imunizeze cu acest ser, dar că nu a fost informată că acest vaccin este aprobat doar pentru persoanele peste 18 ani.
Au spus că își asumă greșeala, pentru că trebuiau să mă informeze. Acum mă simt puțin rău, dar cred că sunt efectele vaccinului.
Eleva de 17 ani:
Centrul spune că are doar un medic și trei asistente la 500 de persoane pe zi
„Noi avem 500 de persoane pe zi la vaccin și numai un medic și trei asistente. Este un volum mare de muncă. Alături de tânără s-a vaccinat și tatăl ei, cu Pfizer. Tânăra a optat pentru Johnson. Noi am raportat situația la DSP Cluj și la Primăria Cluj-Napoca și așteptăm răspuns”, a transmis unul dintre angajații centrului.
Medicul coordonator al centrului a transmis Direcției de Sănătate Publică Cluj o notă de informare privind eroarea administrării vaccinului la o persoană sub vârsta de 18 ani.
„Doamna doctor a scanat cartea de identitate pe tabletă cu credențiale Johnson & Johnson, iar tableta a indicat că persoana poate fi vaccinată, nu are nici o doză, situație în care datele au fost transmise și preluate. S-a continuat cu completarea chestionarului. Persoana nu a fost întrebată dacă este minoră. Apoi s-a continuat cu vaccinarea cu tipul de vaccin Johnson & Johnson. În momentul în care s-a încercat scoaterea adeverinței a apărut mesajul: „Eroare la salvarea datelor: vaccinul nu a fost adăugat din cauza unor erori; persoanele sub 18 ani nu se pot vaccina cu acest produs”, a informat Prefectura Cluj.
În această situație, doctorul a comunicat Direcției de Sănătate Publică incidentul, iar DSP a solicitat punct de vedere de la Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile.
Valeriu Gheorghiță: „Nu se anticipează niciun risc”
Despre acest caz a vorbit marți, 16 noiembrie, și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, în conferința sa de presă săptămânală.
„A fost, din câte mi s-a transmis, o eroare la momentul triajului. În momentul în care o persoană vine la triaj, se scanează cartea de identitate şi acolo se vede vârsta şi în funcţie de tipul de vaccin, se spune dacă este sau nu eligibilă, dacă se poate sau nu vaccina. Persoana a trecut de triaj şi a fost vaccinată. Ulterior, în momentul în care s-a încercat să se introducă în RENV vaccinul, nu s-a putut face acest lucru, pentru că a apărut o eroare de introducere, ţinând cont că vaccinul Johnson&Johnson este autorizat în acest moment doar peste vârsta de 18 ani. Este un lucru care nu trebuie să se mai întâmple.”
Gheorghiță spune că „nu anticipează niciun risc” privind starea de sănătate a tinerei: „Din punct de vedere al profilului biologic, imunologic, la peste 17 ani, respectiv 18 ani, organismul nu este diferit. Principala recomandare este să ne asigurăm că personalul vaccinator cunoaşte foarte bine instrucţiunile şi le şi respectă”.
Un caz similar s-a petrecut în luna mai, când o adolescentă de 17 ani a fost vaccinată cu serul de la Johnson&Johnson, la un centru de vaccinare din Târgu Jiu, deși singurul ser aprobat pentru categoria de vârstă 16-18 ani era cel produs de Pfizer. Poliția a anunțat atunci că a deschis dosar penal pentru neglijență în serviciu.
Foto cu caracter ilustrativ: EPA
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro