• Astăzi, dezvăluirile fetelor continuă cu scene teribile petrecute în Italia, unde tinerele credeau că o să aibă spectacole de dans, dar au dat de altceva: “Veneau tot felul de persoane, bărbați perverși, libidinoși care voiau să te pipăie”, povestește Iris.
  • Dacă nu făceau suficienți bani, tinerele erau bătute și chiar torturate.
  • Gigi Marian Osoloș i-a luat într-o zi mâna unei fete și i-a zis că-i taie degetul, povestește Iris. Fata stătea în genunchi și-l implora să înceteze, iar celelalte fete tăceau și plângeau.
  • Abuzurile au continuat și în județul Hunedoara, acolo unde Gigi Marian Osoloș cumpărase două case pentru a se adăposti în cazul unui presupus război și unde le obliga pe fete să muncească: “Tot ce făceam era ca o muncă de sclav”.
  • În septembrie 2017, Gigi Marian Osoloș a fost pus sub control judiciar pentru trafic de persoane și a început urmărirea penală împotriva lui și a Corinei Tiron.

Gigi Marian Osoloș i-a propus lui Iris*, una dintre elevele lui care abia împlinise 18 ani, să meargă cu el și cu încă patru fete în Italia. Urmau să aibă spectacole de dans, să se distreze și să se relaxeze în stațiunea Carpi. Totul părea de vis, iar Iris abia aștepta.

Părinții ei nu au lăsat-o însă să plece. Așa că, la îndemnul
coregrafului, a plecat fără să le spună.

Iris își amintește că, în ziua plecării, părinții au sunat-o de nenumărate ori, până când fata și-a închis telefonul.

I-au sunat colegele și pe Corina Tiron, dar tot degeaba,
pentru că nu răspundeau, spune dansatoarea.

În final, când a ajuns la destinație, Iris și-a sunat
părinții. Erau disperați, dar bucuroși că fiica lor este teafără, așa că nu au
certat-o și i-au urat distracție plăcută în vacanță.

Ceea ce a urmat a fost “ca un film horror fără sfârșit. Au fost cele mai groaznice, oribile și teribile momente din viața mea. Niște momente pe care nu doresc să le trăiască nimeni niciodată“

Iris, una dintre fetele abuzate:

Cei șase erau cazați într-o căsuță cu bucătărie, baie și
două dormitoare. Unele fete dormeau într-o cameră, iar Gigi Marian Osoloș în
cealaltă, cu restul fetelor. Nu era o regulă, dar dansatoarele care dormeau cu
instructorul se roteau din când în când, în funcție de preferințele lui, își
amintește Iris.

Forțate să danseze într-un club
italian, pentru diverși bărbați

La un moment dat, și-a dat seama că nu a venit într-o tabără
de dans, așa cum lăsase să se înțeleagă maestrul coregraf.

Fetele munceau de la 10 seara până la 4 dimineața. Mai întâi
trebuiau să danseze pentru clienții unui club din stațiune, apoi să stea de
vorbă cu ei și să-i convingă să cheltuiască cât mai mulți bani pe alcool. Gigi
Marian Osoloș nu i-a menționat niciodată lui Iris aceste detalii importante.

“Veneau tot felul de persoane, bărbați perverși, libidinoși care voiau să te pipăie.

Erau niște sentimente groaznice. Trebuia să ne prefacem că ne place, dar eu nu am putut niciodată, se vedea pe fața mea că nu mă simțeam comod, deci nu prea făceam consumație.

Iris, una dintre fetele abuzate:

Bătăi și torturi pentru fetele care
nu făceau suficienți bani

Când se crăpa de zi, fetele se întorceau la cazare și Gigi
Marian Osoloș evalua situația. Cine a stat cu cei mai mulți clienți și a făcut
cei mai mulți bani pentru club era scăpat. Cine nu, urma să fie drastic
pedepsit.

Corecția varia în funcție de dispoziția maestrului și de
gravitatea situației.

De la faptul că nu le lăsa să doarmă sau să mănânce ori le închidea în casă când toată lumea ieșea la plimbare, până la bătăi cu pumnii și picioarele și acte de tortură.

Într-o seară, Iris împreună cu o colegă nu au produs
suficienți bani. Cele două fete povestesc că Gigi Marian Osoloș a scos două
grătare din frigider și le-a obligat să se așeze cu genunchii pe ele, în timp
ce fetele celelalte priveau înmărmurite.

“Începuse o discuție sumbră. Toate simțeam o presiune, toată
lumea tăcea de frică. A văzut că nu am făcut consumație, s-a enervat superrău și ne-a pedepsit pe toate“, își
amintește tânăra.

Apoi instructorul a început să le bată.

“Mă lovea cu picioarele în stomac,
unde apuca”

“Când se enerva, nu avea grijă, îmi dădea în toate părțile,
cu toată forța. Parcă-i țin minte privirea, se uita în ochii tăi și tremura.
Urla, mă făcea în toate felurile, proastă,
nenorocită
, cum îi venea la gură, mă lovea cu picioarele în stomac, pe unde
apuca. Toată greutatea apăsa pe genunchi. Mă azvârlea de pe grătar și-n
momentul ăla urla să mă pun înapoi”, rememorează, cu greu, Iris.

“După ce că asta nu era sufficient, mi-a mai dat și niște
obiecte să le țin în mâini. Nu mai știu ce, dar erau supergrele, trebuia să le
țin cu mâinile ridicate la 90 de grade. Între timp (Gigi Marian Osoloș) a
plecat (în altă camera) și a continuat discuția cu fetele. Nu îndrăzneam să mă
mișc, putea fi oriunde, putea să vină, putea să mă vadă. Am stat așa vreo juma
de oră, o oră. Țin minte că nu se mai termina”.

În altă zi, o altă fată a fost torturată din aceleași motive.

Gigi Marian Osoloș înainte de “Simfonia Dezumanizării”, spectacolul pe care l-a coordonat la Teatrul de Stat Constanța

O dansatoare a fost amenințată cu
mutilarea

Iris își amintește că Gigi Marian Osoloș a luat un cuțit și a început să bată cu el în masă. I-a luat mâna uneia dintre dansatoare și a zis că-i taie degetul. Ea stătea în genunchi și-l implora să înceteze, iar celelalte fete tăceau și plângeau.

Gigi Marian Osoloș a schimbat jocul: i-a dat cuțitul fetei
și i-a comandat să-și taie singură degetul. Plângând și implorându-l să o lase
în pace, fata a luat obiectul ascuțit. În ultimul moment, instructorul a
oprit-o.

Nu știu dacă chiar ar fi fost atât de nebun încât să o facă sau a vrut doar să o sperie. Dar eu aveam impresia că o să o facă. Când se enerva, avea o privire de credeai că este în stare să-ți facă absolut orice.

Iris:

Și-ar fi dorit să fugă, dar nu avea nici unde, nici cum.

A stat în Italia cam o lună jumate. După această perioadă de
teroare și bătaie, au început să apară crăpături în imaginea pe care Gigi
Marian Osoloș o construise în mintea fetei.

Iris era în continuare profund atașată de colegele ei, iar
dansul era o parte importantă din viața ei. Gigi Marian Osoloș i-a propus să
rămână în continuare cu promisiunea că nu o va mai duce în Italia vreodată.
Fata a acceptat.

Este foarte greu în momentul în care ești acolo și ai fost îndoctrinat. Este foarte greu să te desprinzi. Ți se pare că ei sunt niște oameni buni, că ei îți vor binele, că nu este așa cum zice toată lumea despre ei și în același timp este și o frică. Ba nu crezi, ba îți este frică.

Iris:

Fuga în munți, de teama unui război

Un an mai târziu, Gigi Marian Osoloș a aflat prin sursele lui că urmează un al treilea război mondial.
Și că rușii vor invada România, iar Constanța este țintă sigură. Singura
soluție? Să se refugieze în munți.

Încrederea oarbă pe care elevele o aveau în mentor le-a
făcut să nu-și pună prea multe întrebări. Câțiva ani mai târziu, fetele care
mi-au povestit acest episod se simțeau rușinate și amuzate pentru că au fost
naive și l-au crezut pe maestru.

Nu a durat mult până să găsească locul perfect unde să se ascundă: două case una lângă alta, aflate pe același teren, în Giurgești, un sat izolat în munții din județul Hunedoara.

Gigi Marian Osoloș a cumpărat proprietatea și procesul de retragere în munți a început. Le-a luat pe unele dintre fete, a încărcat mâncarea și proviziile necesare într-o remorcă și au plecat.

Cele două case din Giurgești, cumpărate de Gigi Marian Osoloș pentru a se retrage în munți

Ascunzișul pentru un eventual război
era o ruină

Când au ajuns la fața locului, fetele și-au dat seama că
acele case erau cel puțin dărăpănate. Nu mai locuise nimeni în ele de mulți
ani, crescuseră plante prin podea, nu aveau curent electric, nu aveau
încălzire, nu aveau toaletă, nu aveau mai nimic.

Gigi a angajat un localnic, pe domnul Octavian, să le facă
sobă, fântâni, să tragă apă în casă și să construiască un veceu. Dar coregraful
nu avea bani pentru mai mulți muncitori, așa că le-a pus pe fete la treabă.

Iris își amintește că munceau de dimineață până seară
încontinuu. Săpau cu mâinile în pământ, cărau pietre, lemne și bidoane de apă
pe care le urcau până sus pe o potecuță.

Tot ce făceam era ca o muncă de sclav. De la 7 dimineața până nu mai vedeai ce faci. Crede-mă, vara se întunecă foarte greu.

Iris:

Bătăi cu ranga de metal

În timpul ăsta, instructorul nu făcea mai nimic, doar le
biciuia cu înjurături. Iar când cineva făcea o greșeală urma corecția fizică.

La un moment dat, Iris a rămas singură cu mentorul ei.
Pentru că nu făcuse ceva ce el îi ceruse, coregraful s-a enervat. A urmat o
bătaie pe care nu o va uita vreodată:

“Eu am avut tendința să mă îndepărtez, să mă dau în spate. M-a prins de bluză, m-a tras, mi-a rupt tricoul, m-a băgat în una din camere și a început să mă bată cu palmele, pumnii, picioarele, cu ce-a putut”, povestește victima.

A luat o rangă de metal și a început să dea cu ea. Peste palme, peste coate, peste picioare, peste spate, nu mai știu, oriunde a apucat. Eu îmi țineam mâinile deasupra capului ca să nu-mi spargă capul. Mă lovise în cot și nu mai puteam să îndoi mâna. Mi-a luat câteva zile până să o folosesc, să fie funcțională.

Iris:

Când a ajuns înapoi în Constanța, Iris își amintește că era
vânătă pe tot corpul, așa că primul lucru pe care l-a făcut a fost să se dea cu
fond de ten, ca să nu-i observe cineva rănile.

Crăpăturile în imaginea creată de Gigi Marian Osoloș deveneau și mai mari. Iris își punea semne de întrebare în timpul ședințelor și nu mai credea fiecare cuvânt pe care maestrul îl rostea.

Ușa de la intrarea uneia dintre casele din Giurgești

Coregraful exploata
vulnerabilitățile fetelor

Alina* a făcut mai întâi voluntariat pentru “Total Dance Center”
– stătea la recepție și ajuta cu ce putea, apoi a devenit dansatoare și
instructor.

Când l-a întâlnit prima dată pe Gigi Marian Osoloș, își
amintește că acesta i-a vorbit despre punctualitate și loialitate. I-a creat o
impresie bună pentru că simțea că împărtășesc aceleași valori.

Fata povestește că instructorul îi punea întrebări despre familia ei, iar ea i-a explicat că părinții sunt despărțiți, iar relația cu tatăl era rece și distantă. Între timp, tatăl Alinei a murit.

Gigi Marian Osoloș încerca aceeași strategie cu aproape
toate dansatoarele din echipa de performanță: dacă observa că erau ușor de
manipulat, fie pentru că erau mai emotive, fie pentru că proveneau dintr-o
familie defavorizată, instructorul le izola pentru a le controla mai ușor.

Într-o seară, Gigi Marian Osoloș i-a zis Alinei că o
apreciază pentru că este o persoană
onestă, mult prea onestă pentru lumea asta.
Dansatoarea, în vârstă de 17
ani, s-a emoționat, iar instructorul a sărutat-o.

A fost dubios. Îl vedeam ca pe un tată, mai ales din discuțiile pe care le aveam.

Alina:

Obligată să se dezbrace, pentru că
avea un tricou neatractiv

Fata povestește că într-o zi era la sală, îmbrăcată într-un
tricou care avea culoarea ștearsă – fapt care l-a enervat peste măsură pe
maestru, așa că i-a poruncit să-și dea jos tricoul.

Cum adică să-l dau
jos?
Mai ales că nu aveam nimic pe dedesubt. Nu mi-a mai spus nimic, s-a
uitat la mine cu privirea aia pătrunzătoare, îmi era frică de el. M-am
dezbrăcat. Eram foarte rușinoasă, nu era ca și cum voiam să fac asta”, își
amintește tânăra.

După ce s-a dezbrăcat, Gigi Marian Osoloș i-a spus Alinei să
se ducă în altă cameră și să se schimbe.

Petreceau din ce în ce mai mult timp împreună. Alina mergea
la el acasă ca să-i facă curat, “erau lucrurile normale pe care trebuia să le
fac. Întotdeauna ne spunea că noi trebuie să facem performanță chiar și la
curățenie”, își amintește ea. Pe parcurs, a aflat că maestrul fusese bătut la
rândul lui de tatăl său, ca să învețe să facă lucrurile repede și bine. “Așa ne
spunea. Și că fusese urât și respins de fete”.

Eleva minoră, constrânsă să
întrețină relații sexuale cu profesorul și alte colege

“Când mă duceam la el, mă mai săruta. Niciodată nu a
încercat până la momentul respectiv să facă și alte lucruri (să întrețină
relații sexuale), cu toate că eu știam oarecum că se va întâmpla lucrul
respectiv, pentru că auzeam printre fete”, spune Alina.

Nu mi s-a spus niciodată în față, „băi vezi că o să se întâmple”, întotdeauna erau idei vagi. Nici nu știam cine dintre fete are relații intime, credeam că toate, nu erau toate, dar majoritatea a avut.

Alina:

Pentru că nu a reușit să o convingă pe Alina să întrețină
relații sexuale la el acasă, a dus-o pe fată la munte, în satul Giurgești din
județul Hunedoara.

“Cât am fost la munte nu au fost foarte dese actele noastre (sexuale)
pentru că nu mă avea la preferințe. Dar cu febleţea lui R. și C., cu ele se
înțelegea cel mai bine. Eu eram cam printre ultimele, din punctul ăsta de
vedere”, povestește Alina.

“Au mai fost momente, cel puțin la munte, unde nu erau doar
între mine și el, ci între mine, el și alte fete. De obicei (se întâmpla)
seara, când ne retrăgeam în casă, când era el foarte relaxat”.

Nu aveam de spus dacă noi voiam sau dacă nu voiam, nu conta, doar când voia el atunci se întâmpla. Când veneau celelalte fete la munte, eu dormeam în bucătărie și ei în dormitor unde erau două paturi.

Alina:

Muncă și bătaie

Și Alina, ca și toate celelalte eleve, aveau de muncă la reamenajatul caselor. Fiind o fată
firavă, îi era greu să sape gropi și să care lemne, așa că primea bătaie des.

“Știu că la un moment dat m-am dus eu într-un colț al camerei, m-a lovit cu un băț destul de gros. Dădea unde apuca”, își amintește fata.

De multe ori mă lovea la coloană și pentru câteva secunde rămâneam imobilizată. Nu mai puteam să-mi mișc mâinile, picioarele, corpul, ca și cum eram paralizată. Am căzut de durere și el a continuat să mă lovească, mi-a dat cu pumnii și picioarele în stomac – acesta era punctul lui preferat la mine.

Alina:

Norocul ei a fost că mâna dreaptă a bărbatului, Corina, a
intervenit și l-a oprit pe coregraf.

“De fiecare dată când îmi luam bătaie, eu trebuia să maschez vânătăile. Mă lovea la față, mai ales în zona ochilor, am avut o vânătaie și mă vizita mama în acea perioadă și mi-a spus să spun că m-am lovit într-o piatră sau ceva de genul”, își amintește fata.

Gigi Marian Osoloș relaxându-se la mare. Sursa: Instagram

Vecinii au sărit în ajutorul fetelor

Abuzurile care aveau loc în cele două case din Giurgești nu au trecut neobservate de săteni.

Trei dintre ei, care inițial au crezut că Gigi Marian Osoloș este om la locul lui și de bună credință le ajutau pe fete și le ofereau un loc unde să mănânce sau să se spele.

“Are informații că într-un an de zile vin rușii și ocupă
Constanța și acolo bombardează și că el vrea să plece, că decât să moară omorât
de ruși mai bine să-l mănânce lupii în pădure”, povestește Ion*. “Dar voia o
casă cât mai izolată, cât mai în pădure, dacă se poate și fără curent, să nu aibă
vecini, să nu aibă pe nimeni”.

Ion își aduce aminte că Gigi Marian Osoloș a cumpărat casele
imediat ce le-a văzut, pentru că îi convenea cum erau poziționate. Apoi a adus
proviziile și cele necesare pentru reamenajare. Pe Ion îl înfuria că le lăsa pe
fete să care bidoanele cu apă, borcanele cu miere, utilajele și restul
bagajelor în timp ce coregraful nu făcea nimic.

Casele au fost părăsite ani de zile și ele au făcut curat acolo, în jurul caselor erau numai spini. Erau toate spini în mâini, toate rană, vai și amar. Au făcut aici un podeț, ele cu mâinile lor au cărat pietre, pământ.

Ion:

Un sătean a ajutat-o pe una din fete
să scape

Domnul Octavian, un om amabil și cu frică de Dumnezeu, care le ajuta pe fete cu reamenajarea caselor, a observat și el același lucru:

Cărau grinzi, cărau cărămidă, cât au cărat din vale până sus. Le robea pur și simplu. Ziceau că ‘facem din plăcere lucrurile astea. Bine, mă, dacă din plăcere cari ca un nebun…

Octavian:

Când a observat ochiul vânăt al Alinei, săteanul a început
să o descoasă. S-a codit puțin, dar în cele din urmă fata i-a spus că a fost
lovită de Gigi Marian Osoloș.

Domnul Octavian i-a propus să o ajute să evadeze. I-a dat bani, un telefon și un
loc în care să stea în drumul ei spre București. Alina nu voia să meargă la
Constanța, de frica instructorului ei.

Când Gigi Marian Osoloș a aflat că Alina a dezertat nu s-a
lăsat ușor.

“Trimitea mesaje mamei că îmi oferă un contract pe trei ani
în care să-mi dea 1.000 de lei pe lună, dar să am grijă de animale. Apoi a
rescris mesajul, era o altă ofertă, că nu o să am treabă cu el, doar să-i
gătesc o dată pe zi. Tot felul din astea”, spune Alina.

SMS trimis de Gigi Marian Osoloș și Corina Tiron mamei Alinei

Ion auzea noaptea cum Gigi Marian Osoloș le bătea pe fete.
“Am auzit-o pe M. în pădure când a urlat și a plâns că a lovit-o el”, povestește
îndurerat. “Îmi era ciudă că era prea dictator și fetele stăteau smirnă, nici
nu râdeau, nu ziceau nimic, dar trebuiau să zâmbească”.

Fiind din ce în ce mai suspicios, Ion a anunțat poliția.
După ce a investigat situația, Poliția din Brad a decis că nu este de
competența lor să se ocupe de caz, așa că au pasat cazul la DIICOT Hunedoara.

Filmări pornografice în care Gigi
Marian Osoloș întreținea relații sexuale cu minore

În septembrie 2017, Gigi Marian Osoloș a fost pus sub control judiciar pentru trafic de persoane și a început urmărirea penală împotriva lui și a Corinei Tiron. Acuzația de trafic de persoane se referă la faptul că instructorul aștepta ca fetele să devină majore, apoi le ducea în Italia unde le obliga să muncească împotriva voinței lor. Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori, în mai mulți ani.

“Am fost dezamăgit că nu l-a arestat și l-a pus sub control
judiciar”, spune comisarul Adrian Pașca din Brad, cel care a trimis cazul mai
departe la DIICOT. “Depinde de procuror și de judecător. Unii sunt mai cu sânge
pe instalație, alții mai puțin. Traficul de persoane este cea mai gravă
infracțiune, nu presupune doar să le prostitueze, ci să le exploateze în orice
fel”.

S-au efectuat percheziții la sala de dans și în casele lui
Gigi Marian Osoloș. Conform unui martor din dosar, pe calculatorul inculpatului
s-au găsit filmări pornografice cu minore. Această informație a fost confirmată
de rechizitoriul întocmit de procuror în septembrie 2019.

Mama uneia dintre dansatoare, victimă în dosar, a observat
că Gigi Marian Osoloș nu respectă controlul judiciar, așa că a insistat ca
polițiștii din Constanța și procurorul de caz să nu îi mai permită coregrafului
să meargă la “Total Dance Center” sau să se apropie de fete, în special de cele
minore.

Noi nu putem preveni ca alte persoane să devină victime. Nu numai în legătură cu chestia asta. În general. Nu putem sta lângă fiecare om, să-i oprim pe stradă și să-i prevenim pe fiecare.

Polițiștii din Constanța către mamă:

Apoi, au îndemnat-o să aibă mai multă grijă de copilul ei:
“Mie mi se pare normal ca, înainte de a vă preocupa de alte fete sau alți
părinți care au obligația de a avea grijă de copilul lor, să vă îndreptați
atenția mult către copilul dumneavoastră”.

Fiica doamnei, fostă dansatoare, l-a sunat pe procurorul
care se ocupă de caz ca să-l întrebe de ce Gigi Marian Osoloș nu a fost
arestat, ci doar pus sub control judiciar:

  • “Nu
    este obligatorie dispunerea unei măsuri preventive atât de drastice (precum
    arestul), s-a apreciat că la momentul respectiv urmărirea penală se poate
    desfășura”, i-a spus procurorul tinerei.
  • “Da,
    dar vi se pare normal ca eu, ca victimă, să mă întâlnesc cu el pe stradă, să
    văd cum pune muzică la petreceri în Vama Veche, cum are poze cu fete pe Instagram,
    pe Facebook și alte chestii? Știind că este un om periculos”, a întrebat fata.
  • “Măsurile
    preventive sunt prevăzute de legislație pentru desfășurarea în bune condiții a
    procesului penal și pentru înlăturarea unei stări de pericol cu anumite
    măsuri”, a continuat procurorul.

DIICOT nu a dat nici un comunicat de presă legat de stadiul dosarului de la “Total Dance Center”, motivând că ar putea să pună ancheta în pericol.

Fostul primar al Constanței, Radu Mazăre, împreună cu trupa de performanță “Total Dance Center” la unul dintre carnavalurile organizate de edil. Mamaia, 2013. Sursă: Anonim.

Urmele trecutului nu dispar

Între timp, Alina
a rămas la facultate în București și povestește plângând că dacă tatăl ei ar fi
fost în viață, probabil tot abuzul nu ar fi avut loc.

Iris și Andreea Bica sunt și ele studente și fac în continuare dans în
Constanța, departe de clubul “Total Dance Center”.

Toate trei sunt considerate trădătoare de către echipa lui
Gigi Marian Osoloș, relațiile fiind cel puțin ostile.

“În momentul în care cineva a plecat de la sală, Gigi le
inducea ideea despre noi că suntem niște trădători care am plecat la greu, am
trădat valorile morale, suntem niște mincinoși, ca să nu le facă pe fete să-și
dea seama de ce am plecat de fapt”, explică Iris.

“Fetele astea care au rămas acolo nu pot să creadă că Gigi
este un abuzator. Creierul lor pur și simplu nu ar accepta”, adaugă tânăra.

Și celelalte fete cu care am vorbit s-au rupt complet de
fostul lor mentor și încearcă să ducă o viață normală. Cele mai multe dintre
ele au rămas însă traumatizate pe viață.

Contactați de jurnalistul Matei
Bărbulescu, Gigi Marian Osoloș și Corina Tiron au refuzat să răspundă la orice
fel de întrebări.

*Numele unora dintre
surse au fost schimbate pentru a le proteja identitatea.

Urmărește-ne pe Google News