Ordinul comun al Ministerului Educației și celui al Sănătății prevede ca 50% dintre elevii din clasele a VIII, a XII-a și a XIII-a vor merge la școală în cazul în care școlile lor intra în scenariu roșu. Adică în localitatea respectivă gradul de infectare depășește 3 la mia de locuitori. Ordinul nu specifică cum vor fi aleși acești elevi.
Ministrul Cîmpeanu a explicat la Digi24 că se va face o rotație a acestora. „Dacă vor să vină toți cei 34 de elevi dintr-o clasă, se vor lua măsuri de rotație, pentru care vom da un ordin de ministru, pentru că ține de Ministerul Educației și nu mai e nevoie de un ordin comun”, a spus Sorin Cîmpeanu.
În plus, examenele naționale se vor susține indiferent de scenariu, a mai promis ministrul. „Am anticipat, deși nu ne dorim și eu personal nu cred că vom avea localități carantinate în perioada examenelor naționale, să luăm în calcul o excepție pentru ca toți elevii să poată participa la examenele naționale. Nu va exista niciun elev în această țară care să nu poată să susțină examenele naționale, indiferent de situația epidemiologică.”
Acesta a specificat și că, indiferent de scenariu, copiii vor merge la școală pentru ore remediale. „Toți elevii care au nevoie de ore de recuperare, de la pregătitoare și până la clasa a XII-a, au acces cu prezență fizică la aceste ore de recuperare”, a mai spus Sorin Cîmpeanu.
Ordinul comun prevede ca „în situația în care incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori, dar mai mică de 6/1.000 de locuitori, participarea la ore este cu prezență fizică în unitatea de învățământ pentru:
– toți preșcolarii și elevii din învățământul primar;
– elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, până la jumătate din numărul total de elevi înmatriculați în respectivele clase terminale.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro