Poliția Galați a decis că educația rutieră și supravegherea trebuie făcute încă de la școală și în preajma unităților școlare, astfel că vor apărea din nou patrulele școlare, menite să îi îndrume pe elevi să traverseze corect în drum spre școală sau la plecarea de la cursuri, astfel încât să se prevină accidente în trafic.

Startul proiectului a fost marcat simbolic, la Colegiul Național Mihail Kogălniceanu din Galați, unde mai mulți elevi au fost încolonați pe trecerea de pietoni, ca să învețe cum se traversează regulamentar strada.

Profesorii și elevii din Galați au fost instruiți de polițiștii rutieri cu privire la regulile de siguranță pe care trebuie să le respecte atunci când se află în trafic.

Poliția Galați vrea să-i responsabilize pe elevi în privința traficului rutier

„Pentru a implica direct elevii în menținerea siguranței colegilor lor, șase elevi desemnați de profesorul coordonator au fost echipați cu palete de dirijare, veste reflectorizante și șepci, inscripționate cu „Patrula școlară” și au asigurat, împreună cu polițiștii, traversarea copiilor pe trecerile de pietoni din zona școlii. Acțiunea educativă a urmărit responsabilizarea tinerilor pietoni, dar și conștientizarea conducătorilor auto cu privire la prezența celor mici în proximitatea instituțiilor de învățământ, față de care au obligația să îi protejeze”, au susținut reprezentanții Poliției Galați.

Potrivit statisticilor, indisciplina pietonilor și traversarea neregulamentară sunt cauzele cel mai des întâlnite care provoacă accidente rutiere, majoritatea grave.

Înființarea patrulelor școlare la Galați este un proiect ce are drept obiectiv creșterea gradului de siguranță rutieră în zonele din jurul școlilor și altor instituții de învățământ din județ.

 
 

Urmărește-ne pe Google News