Ministrul educației și tineretului, Fayval Williams, a declarat pentru CNN că niciunul dintre copii – care au vârste cuprinse între 7 și 12 ani – nu pare să fie în stare critică, citând medicii.

Bomboanele le-au provocat copiilor „vărsături și halucinații”, a postat ea luni pe X, fostul Twitter, adăugând că unii copii au fost puși sub perfuzie intravenoasă.

„Peste 60 de elevi de școală primară au trebuit să fie duși la spital. Părinți, vă rog să aveți grijă!!!”, a scris Williams. „Un băiețel a spus că a luat doar o bomboană. Iată cât de puternic este acest produs”.

Ministrul a mai spus că a vizitat spitalul unde sunt tratați copiii și că „doctorii & asistentele fac tot ce pot pentru a se asigura că elevii se recuperează”.

Williams a postat o fotografie a bomboanelor, care au venit într-un ambalaj în culorile curcubeului.

Pe ambalaj se menționa că produsul conține delta-8 tetrahidrocannabinol, cunoscut și sub numele de delta-8 THC, o substanță psihoactivă care se găsește în planta Cannabis sativa, „din care marijuana și cânepa sunt două varietăți”, potrivit site-ului web al Administrației americane pentru alimente și medicamente (FDA).

Acesta are „efecte psihoactive și intoxicante”, potrivit agenției americane.

JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”
Recomandări
JD Vance, mesaj scris în limba română, înainte de alegerile prezidențiale de pe 4 mai: „Nu ar trebui să ne fie frică”

Ministrul a inclus, de asemenea, o fotografie a pachetului de bomboane care prezintă un avertisment guvernamental pe spate care precizează: „a nu se lăsa la îndemâna copiilor” și „nu este destinat utilizării de către persoane cu vârsta sub 21 de ani”.

Pe ambalaj se preciza că produsul nu a fost aprobat de FDA.

Jamaica a dezincriminat canabisul pentru persoanele de peste 18 ani în 2015, posesia a 56 de grame sau mai puțin fiind retrogradată la infracțiune minoră.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (7)

nicoleta1   •   04.10.2023, 17:17

Bietii copii intoxicati cu canabis la o virst asa de frageda

Vrajitoarea   •   04.10.2023, 10:26

Jamaica e totuși patria drogurilor, dar când acest lucru se întâmplă în România, la Iași, atunci e problematic! Încotro ne îndreptăm?

MirunaI   •   03.10.2023, 21:47

Foarte periculoasa situația asta

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Viva.ro
Partenera lui Nicușor Dan nici că a mai fost văzută așa! Imaginile cu Mirabela Grădinaru au intrat în atenția tuturor și mulți au dat zoom imediat, după ce un detaliu a stârnit reacții
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Libertateapentrufemei.ro
Irina Columbeanu a intrat la o facultate grea! Ce va studia fiica Monicăi și a lui Irinel. E pe cai mari în America: ziarele scriu despre ea!
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
Adevarul.ro
Cum vede șeful Inscop finala prezidențială: „9 din 10 votanţi PSD l-ar vota pe George Simion şi nu pe domnul Nicuşor Dan”
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Elle.ro
De ce Cristina Ciobănașu nu mai apare în serialele de la Antena 1 produse chiar de mama ei adoptivă, Ruxandra Ion: „I-a fost foarte greu să accepte că…”
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
Unica.ro
Leguma care “mănâncă” zahărul din sânge! Se spune că e dușmanul de temut al diabetului! E ieftină, dar puțini știu câte beneficii are pentru sănătate!
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Observatornews.ro
A mers la mare cu un buget triplu față de o vacanță avută în Viena. Stațiunea aleasă
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens
HOROSCOP
Horoscop 2 mai 2025. Săgetătorii au în față o zi care poate semăna cu o pauză binemeritată, după un efort intens

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI