Pe 6 mai, în a doua zi de ore cu prezență fizică, pe pereții Școlii pentru Deficienți de Vedere din București sunt expuse flori din polistiren galbene, verzi, mov cu diverse cuvinte precum „mulțumire”, „altruism” și „recunoștință”. Sunt scurte mesaje de apreciere pentru profesori după munca din școala online. Ei și elevii lasă în urmă școala virtuală după o lună neașteptată de vacanță și mai multe încercări de revenire în clase în pandemie.  

Cosmina Cazan, directoarea școlii din 2014, intră într-o pauză în clasa elevilor de a VII-a. Cinci dintre cei șase sunt încă în bănci. Într-o clasă învață de obicei între șase și 12 copii. „V-au lipsit profesorii cât ați învățat acasă?”, îi întreabă directoarea. „Daaaa!”, răspund în cor elevii. 

Maria, o fată care uneori se apleacă atunci când povestește, zice că e mai bine la școală, că vorbește des cu colegii. Își amintește și că la începutul pandemiei abia se descurca și cu tehnologia. „E greu să scriu pe laptop la matematică”, explică Gruia, un elev din fața Mariei. „Nu știm cum se fac semnele în alb-negru la matematică”, îl completează Crenguța, care poartă două inele și un ceas, iar cu ajutorul lor scrierea la mașina Braille dă eleganță mișcării mâinilor.

Deși unii elevi au și laptopuri, mașinile de scris Braille sunt în continuare importante pentru ei. Fac o demonstrație: după ce scriu câteva propoziții atât de repede încât se zguduie mesele, pipăie punctele alfabetului Braille ca să citească. La laptop nu-și pot reciti textele, o voce sintetică face asta în locul lor. 

Obstacole pentru copiii din afara Bucureștiului

De două zile vin la ore toți elevii școlii, de la pregătitoare la a VIII-a, până acum doar cei din I-IV au învățat în clase, precum colegii lor din școlile de masă. În această școală specială studiază 115 copii, dintre care 105 au probleme grave de vedere: nu văd deloc, percep lumini sau abia zăresc niște umbre. La finele lui decembrie 2020, conform unui raport al Autorității Naţionale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, în România erau declarați 2.891 de copii cu deficiențe de vedere. Unii dintre foștii elevi ai instituției au devenit profesori aici, așadar, 11 din 44 sunt nevăzători. 

Aceasta e una dintre cele șapte școli și licee de nevăzători din țară și aici se înscriu copii mai ales din sud, din județe precum Teleorman, Argeș și Constanța și, cei mai mulți, din București. Însă școala nu-i poate caza, căci de mai bine de două decenii internatul instituției aparține de Direcția pentru Asistența Socială și Protecția Copilului a Sectorului 2 și acolo sunt obligați să locuiască în timpul săptămânii. Acest lucru, crede directoarea, îi oprește pe unii părinți din afara Bucureștiului să-și trimită copiii cu dizabilități vizuale în Capitală. Dar școala le asigură elevilor mesele zilnice.  

Au participat la „Next Star” și „Românii au talent”

Elevii s-au despărțit cu greu de instrumentele muzicale, iar tobele, chitara, pianul și microfoanele i-au așteptat într-o sală până au revenit, în sfârșit, la școală. În anii anteriori, trupa școlii, „Veverițele năzdrăvane”, a participat la competiții muzicale precum „Românii au talent” și „Next Star”, unde în 2016 a luat locul al treilea. Mulți dintre elevi au un auz foarte bine dezvoltat care compensează absența văzului.   

În perioada restricțiilor, profesorii le-au mai predat elevilor online instrumente muzicale ca fluierul, dar pentru ei era important să și cânte. Acasă, copiii și-au putut exersa doar glasul. În schimb, au continuat să compună melodii, pe care vor putea să le interpreteze acum, că s-au întors la școală și formația își reia activitatea.

Înainte de pandemie, se organizau pe scenă – încăperea unde se află devine sală de sport iarna – concursuri de dans între nevăzători și elevi fără deficiențe de la școli din oraș, ca să se cunoască și să învețe să se accepte unii pe alții. Astfel de interacțiuni contează pentru nevăzători, inclusiv pentru cei din școlile speciale.

Lavinia Filat, o profesoară nevăzătoare, cu părul strâns în coadă, blândă și hotărâtă, a observat că profesorii și părinții au ieșit din școala online cu relații mai strânse. Cu precădere părinții copiilor de la clasele mai mici le mai deschideau microfonul sau pur și simplu îi ajutau cu tehnologia. Atunci, crede profesoara, au văzut că profesorii școlii le oferă elevilor nevăzători suport emoțional.

Despre relația dintre profesori, care au ținut legătura în mare parte pe WhatsApp, Lavinia Filat spune: „Pandemia nu ne-a dezbinat ca echipă, dar a stricat ce am construit în ultimii ani”. Adică scopul comun care motiva echipa: împlinirea elevilor. Pe lângă dansuri, serbări și muzică, elevii lor au pierdut excursiile în țară și escalada. În școala de 2.000 de metri pătrați au și doi pereți de escaladă în urma unei colaborări cu Asociația Climb Again, unde în prezent sunt instructori și foști elevi ai instituției. Multe activități extrașcolare au loc prin sponsorizări de la firme și prin asociația părinților școlii.  

Profesorii printează manualele

Pentru orele la distanță, unii elevi, deși aveau acces la tehnologie, au primit de la școală manuale Braille prin poștă, ceea ce i-a impulsionat să se țină de învățătură. Cum povesteau și elevii dintr-a VII-a vizitați de directoare, în special formulele matematice sunt greu de redactat pe laptop. Chiar dacă au tastatură Braille pe literele corespunzătoare, oricum le sunt străine simbolurile matematice în alb-negru și nu știu să le caute. 

Ministerul Educației nu le-a asigurat niciodată elevilor nevăzători manuale Braille și a lăsat Asociația Nevăzătorilor din România să negocieze cu inspectoratele, deși programa școlară e la fel ca pentru instituțiile de masă. Așa că școlile speciale tipăresc singure câte manuale pot la imprimantele lor Braille.

Aici sunt două funcționale, iar una deja dă semne că se strică. Ambele zdruncină încăperea, însă una silențioasă ajunge la un preț dublu, cam 10.000 de euro. Pentru că echipamentele pentru nevăzători se produc în serie mică, sunt și scumpe. O mașină Braille, de pildă, costă în jur de 1.000 de euro. Până și colile lor sunt mai scumpe, iar un elev are nevoie de vreo patru pe oră.  

Profesorii fac voluntar manuale în școală pentru elevii lor, care au nevoie să fie ghidați tactil. Și pentru laptop confecționează ei taste Braille, pe care le lipesc pe tastele de plastic – sinteza vocală pronunță literele și așa își dau seama copiii dacă au scris corect. La un manual lucrează cam două săptămâni patru profesori – îl scanează, pentru că editurile nu vor să trimită pdf-uri, corectează orice eroare, îl scot la imprimanta Braille și în cele din urmă îl leagă. Un manual alb-negru de 200 de pagini înseamnă uneori șase volume în Braille.

Articolul integral, pe Școala 9. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News