„Elevii care frecventează o unitate de învăţământ din Bucureşti, care au domiciliul în Capitală, beneficiază de gratuitate la abonamentul lunar urban general. Şi elevii care locuiesc în Judeţul Ilfov vor beneficia de acest drept, în plus vor putea beneficia şi de un abonament lunar valabil pe linia regională de domiciliu” a transmis printr-un comunicat Primăria Municipiului Bucureşti (PMB).

Potrivit PMB, gratuitatea se aplică doar pentru abonamentul urban general şi pentru cel valabil pe linia regională de domiciliu şi se acordă numai elevilor din învăţământul acreditat sau autorizat (curs de zi, frecvenţă redusă), primar, gimnazial, liceal şi profesional, care au vârsta până la 18 ani sau până la finalizarea studiilor liceale sau profesionale.

Pentru elevii claselor pregătitoare şi cu vârsta de până la 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinţei doveditoare sau carnetului de elev, cu ştampila unităţii de învăţământ acreditate sau autorizate pentru anul în curs şi copie după certificatul de naştere. Pentru elevii cu vârsta de peste 14 ani, abonamentele se eliberează în baza adeverinţei doveditoare sau carnetului de elev, cu ştampila unităţii de învăţământ acreditate sau autorizate pentru anul în curs şi copie după actul de identitate, menţionează PMB.

Abonamentele gratuite vor fi reîncărcate lunar, pe cardurile deja existente, nefiind necesară emiterea de carduri noi decât pentru elevii care nu deţin un card electronic de călătorie, nominal.

La prima emitere, cardul de călătorie nominal, este gratuit. Elevii care au deţinut carduri nominale de călătorie şi nu se mai află în posesia acestora, au posibilitatea achiziţionării unui nou card la tariful de 4,7 lei, relevă comunicatul.

Abonamentele utilizate în prezent sunt valabile până la expirare, apoi pot fi reîncărcate gratuit la oricare dintre Centrele de Emitere şi Reîncărcare Carduri STB SA, se mai arată în comunicat.

Citeşte și: FOTO/ Se schimbă abonamentele pentru transportul în comun din București! Cum arată noile carduri emise de STB


FOTO/VIDEO | Percheziții în Ilfov la un nou medic fals! Un zidar cu opt clase era dentistul satului


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News