Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar, (FNAP-I.P) Iulian Cristache, a declarat, miercuri, pentru Mediafax, că măsura nu ar trebui privită neapărat sub forma unei obligativităţi, ci mai degrabă sub forma unei orientări în domeniu care îi poate ajuta pe elevii în cauză.
„Decizia nu a fost uşor de luat acolo, în Comisia de Dialog Social, din ce reţin, sindicatele au susţinut, inclusiv noi, cu nişte amendamente de fond, dacă doriţi, prin care am spus că este binevenită ideea dar ar trebui anunţată pentru actualii elevi care intră acum în clasa a V-a, adică pentru începutul de gimnaziu, astfel încât să aibă timp să pregătească familia, să ştie copiii (…) Modificarea, aşa cum am cerut-o noi începând cu clasa a V-a nu se putea face prin Ordin de ministru, ci trebuia schimbată Legea Educaţiei Naţionale, ceea ce nu se poate în acest moment”, a declarat Iulian Cristache.
Cristache a menţionat şi faptul că, în mod cert, nici în această speţă nu va exista un consens, întrucât vor fi părinţi, profesori şi elevi ce se vor poziţiona de părţi diferite ale baricadei.
„Sunt profesori care îşi vor dori, profesori care nu, sunt unii profesori care gândesc prin prisma meseriei şi se gândesc că numărul de locuri, de catedre de la liceele teoretice se vor micşora şi atunci trebuie să meargă spre învăţământul profesional, ceea ce probabil nu le va conveni”, a mai explicat Iulian Cristache.
Preşedintele FNAP-IP a declarat faptul că, în opinia sa, această măsură trebuia adoptată, întrucât „trebuia luat taurul de coarne”.
„Trebuia să ajutăm, chiar dacă pare un pic forţat, trebuia să asigurăm această alternativă pentru elevii care intrau la liceele teoretice cu medii mult sub 5 – nu aproape de 5, mult sub 5 – şi care sub nicio formă nu reuşeau să obţină această diplomă de Bacalaureat”, informează Cristache.
Sursa citată a mai precizat şi faptul că, mergând spre filiera profesională, un elev poate să înveţe o meserie, iar pe de altă parte, acesta poate avea „o revelaţie” care să-l determine să „pună mâna pe carte”.
„Poate să-şi dea seama că totuşi profesionala nu este pentru el, că nu poate dobândi nişte competenţe şi abilităţi profesionale şi atunci se poate transfera la un liceu teoretic, dacă pune mâna pe carte, învaţă, se pregăteşte”, a menţionat Cristache.
Hotărârea nu este, în acest moment definitivă, decizia finală va aparţine Ministerului Educaţiei, însă Iulian Cristache a precizat că se îndoieşte că aceasta va fi retrasă.
Potrivit Art. 2 , alineatul 10 al Proiectului de Ordin privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 „la procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 participă numai elevii care au susţinut Evaluarea Naţională şi a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei nr. 2 la prezentul ordin, este minimum 5.00 (cinci)”.