Elevii de clasa a II-a susţin luni, pe 6 iunie, testul scris de la limba română. Marţi, 7 iunie, ei vor susține testul de citire în limba română, iar miercuri, pe 8 iunie, va avea loc testul de la matematică. De asemenea, elevii din rândul minorităţilor naţionale vor susţine marţi testul scris-citit în limba română pentru minorităţi, iar pe 9 şi 10 iunie vor avea loc testele scris şi citit în limba maternă. Fiecare testare durează 30 de minute.
Rezultatele Evaluării Naționale nu se trec în catalog, ci stau la baza realizării unei fişe pentru fiecare elev în parte. Rezultatele sunt comunicate individual elevilor şi părinţilor, iar ministerul Educaţiei va realiza un raport naţional pe baza lor care va arăta în detaliu nivelul copiilor pe parcursul lor şcolar.
În ultimele două săptămâni au susţinut Evaluările Naţionale şi elevii de clasa a VI- şi cei de clasa a IV-a.
Încep și înscrierile la sesiunea specială a Evaluării Naționale 2016
Tot luni, 6 iunie, încep înscrierile la sesiunea specială a Evaluării Naționale 2016, pntru elevii claselor a VIII-a participanți la loturile naționale de pregătire pentru olimpiadele și concursurile internaționale.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2016. CALENDARUL SESIUNII SPECIALE DE EVALUARE NAŢIONALĂ 2016
6 iunie 2016 Înscrierea la sesiunea specială a Evaluării Naţionale
7 iunie 2016 Limba şi literatura română – probă scrisă
8 iunie 2016 Matematica – probă scrisă
9 iunie 2016 Limba şi literatura maternă – probă scrisă
9 iunie 2016 Afişarea rezultatelor (până la ora 18)
9 iunie 2016 Depunerea contestaţiilor (orele 18-20)
10 iunie 2016 Rezolvarea contestaţiilor
10 iunie 2016 Afişarea rezultatelor finale după contestaţii