“Generația fără manuale”.  Din cauza războiului fără sfârșit dintre Ministerul Educației și editorii de manuale, elevii care încep în pandemie ultimul lor an de școală generală, stresant și vital, și-au căpătat un supranume pentru care alții poartă responsabilitatea.

Pentru ceilalți elevi există manuale, dar oricum nu toți le vor primi fizic din prima zi. Elevii care încep cursurile online vor lucra de pe manuale tot online, disponibile pe site-ul Manuale.edu.ro. Asta până când vor merge la școală.

Nu întotdeauna au fost o generație de sacrificiu educațional. Cei care azi sunt în clasa a VIII-a au fost considerați, cândva, norocoși.

Matematica va fi lansată chiar pe 14 septembrie, Româna, nu se știe

În urmă cu patru ani, ei erau prima generație care urma să învețe după o nouă programă școlară, schimbată în urma legii educației naționale din 2011. Doar că schimbarea n-a putut fi instituționalizată. Resursele nu au urmat-o, iar explicațiile ministerului și ale editorilor se bat cap în cap. 

Oamenii Ministerului Educației susțin că regulile sunt stufoase, iar creatorii de manuale afirmă că autoritățile doar se victimizează și că nu învață din eșecuri, ci, dimpotrivă, le consolidează.

ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore
Recomandări
ANALIZĂ Scenariile pentru noul Guvern după suceala PSD în doar 16 ore

Cert e că, pentru elevi, în fiecare an se repetă aceeași poveste: se face licitația, se declară câștigătorii și apoi încep contestațiile care durează luni întregi. 

În 2020, manualul de Matematică va exista doar online pe 14 septembrie, cel de Română, deloc!

Licitația a fost lansată pe 5 decembrie anul trecut și ar fi fost suficient timp pentru procesul de selecție a editurilor câștigătoare, dar nu a fost finalizat nici până la această oră.

Pe platforma manuale.edu.ro, la clasa a VIII-a, sunt încărcate 18 manuale de la diferite discipline și edituri, printre acestea fiind Religia, Limba Engleză și Limba Română pentru elevii maghiari.

Manualele de Matematică, Fizică, Istorie, Educație plastică și Limba franceză II vor fi încărcate astăzi, în urma semnării unui acord-cadru între editurile câștigătoare și Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE), instituție care a gestionat licitația.

Pentru Română, nu există nicio șansă să ajungă la copii pe 14 septembrie, nici în format online, nici pe hârtie. Iar cel la Matematică va exista doar online.

Marin Șută, CNPEE: “Rămân 8 manuale blocate”

“Astăzi (n.r. – marți) am semnat acordurile-cadru pentru încă 5 manuale, inclusiv Matematica. Rămân 8 manuale blocate, pentru că s-au făcut contestații și ni s-a cerut să facem o a treia reevaluare, pe care am făcut-o deja și vom da rezultatele săptămâna aceasta. Fizic, în școli, vor ajunge toate manualele, mai puțin acestea 8 care sunt blocate și cele 5 pentru care am semnat acordul-cadru”, a declarat pentru Libertatea Marin Șută, directorul CNPEE.

Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului
Recomandări
Ce se ascunde în spatele deciziei PSD de a renunța la negocierile pentru formarea guvernului

Evaluarea și reevaluarea manualelor au intrat în spirala unei birocrații care mereu găsește ceva nou, spun cei care au obligația de a aduce manualele pe bănci.

De data asta, se stă într-un raport. 

La Română, ne-au cerut să reevaluăm un criteriu, pe care l-am reevaluat, dar, din păcate, nu putem să dăm raportul procedurii decât cu toate cele 8 manuale contestate. Nu se poate da pe fiecare în parte.

Marin Șută, directorul CNPEE:

Iar pandemia de COVID-19 a îngreunat situația. Starea de urgență a coincis practic cu procedura de reevaluare de după contestațiile din aprilie. Așa că raportul a fost gata abia în iulie, când s-a mai făcut o contestație. 

De partea cealaltă, creatorii manualelor spun că atitudinea CNPEE ascunde lipsa experților și faptul că Ministerul Educației face, an după an, aceleași erori.

Editorii de manuale: “Au o procedură proastă, foarte stufoasă, greoaie”

Reprezentanții editorilor de manuale afirmă că sunt necesare proceduri mult mai clare.

“La clasa a VIII-a e veșnica problemă, nu reușește nimeni să găsească soluția. Ei (n.r.- cei din Ministerul Educației) nu-și dau seama că au o problemă de sistem în interior și repetă aceleași greșeli. N-au nici corp de experți așa cum trebuie, au o procedură proastă, foarte stufoasă, greoaie. Încep târziu. În septembrie, octombrie ar trebui să dea drumul la licitația pentru anul viitor. Și toate astea, cumulate, duc la întârzieri”, arată Cristian Greșeanu, președintele Uniunii Editorilor de Manuale.

De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar
Recomandări
De ce se grăbește Putin să elibereze Kurskul? Principalele câștiguri ale Ucrainei în ofensiva din Rusia și efectele lor, explicate de un analist militar

Editorul acuză faptul că, deși văd că se împotmolesc în aceleași locuri de fiecare dată, autoritățile nu schimbă procedurile.

Astfel că ultima oară, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor a dat câștig de cauză la 90% din contestațiile primei runde.

Manualele sunt selectate pe baza prețului”

În urma selecției, rămân câte trei manuale la fiecare disciplină din care să aleagă școlile. Editorii se plâng că investesc să facă manuale de calitate mai bună, dar când se trage linie, tot manualele cu prețul cel mai mic sunt alese. 

În condițiile în care, pretind ei, ar trebui să primeze calitatea produsului și nu prețul, așa cum, de altfel, a și stabilit Ministerul Educației prin criteriile de evaluare.

Acum se spune că prețul contează 10% și calitatea contează 90%. E o minciună, prețul contează enorm. De ce? Pentru că dacă ai 10 oferte și din 10 trec 4, atunci zici “da, domnule, ți s-a făcut o selecție prin conținut, adică evaluatorii au fost exigenți.

Cristian Greșeanu, președintele Uniunii Editorilor de Manuale:

“Știți cum se întâmplă în realitate? Din 10 trec 9, adică 90% trec. Și atunci din 9 contează primele trei manuale cu prețul cel mai mic. Ceea ce induce și o stare de nemulțumire în rândul autorilor și editorilor. Plus că se pierd manualele bune”, detaliază Greșeanu.

Cererea școlară: 3,7 de milioane de cărți noi

În replică, reprezentanții CNPEE îl contrazic. “Acum am avut 8 oferte, poate 7 au fost bune – îndeplineau toate criteriile -, dar pentru că trebuia să alegem doar 3, le-am ales pe primele 3 din clasament. Dacă nu se mai limitează numărul, ci se pune doar pragul de calitate, atunci dacă toate 7 erau bune, rămânea ca profesorii să facă comenzi din cele 7. Rămânea eventual să facă contestație cel de-al optulea, care era nemulțumit”, a explicat Marin Șută, directorul CNPEE.

În România, un manual costă maximum 2 euro, în timp ce în țările europene vecine costă mult mai mult. 

  • În Bulgaria, prețul mediu este între 5 și 6 euro.
  • În Ungaria, un manual ajunge și la 10 euro.

În toate școlile ar fi fost necesar să se tipărească peste 3,7 milioane de cărți noi și 98% dintre acestea erau destinate elevilor de a VIII-a.

Conform unui raport publicat în 2017 al Federației Editorilor din Europa, România era în 2016 penultima țară de pe continent ca achiziție online de pe net cărți sau articole de e-learning, cu doar 3% dintre oameni cumpărând materiale educaționale.

Ungurii cumpără de trei ori mai multe materiale educaționale online, iar Olanda, de 10 ori mai mult.

Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
Viva.ro
Gestul făcut de George Burcea, după ce s-au încheiat toate procesele cu Andreea Bălan și s-au întâlnit la serbarea fiicei lor, Ella. Cum s-au fotografiat și ce a urmat după eveniment
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
FANATIK.RO
Zodiile care vor avea un weekend de nota 10. Patru nativi vor avea cel mai mare noroc
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
Elle.ro
Radu Vâlcan, mesaj de dragoste pentru soția lui, Adela Popescu. Ce i-a transmis prezentatorul TV: "Eu înnebunesc aici..." FOTO
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
Unica.ro
O celebră prezentatoare TV a murit la doar 28 de ani. Colegii Anei au anunțat decesul ei într-o transmisiune live emoționantă
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Observatornews.ro
EXPERIMENT: drumul de 6 km din Bucureşti care a ajuns să dureze 2 ore, de Sărbători
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți
HOROSCOP
Horoscop 20 decembrie 2024. Racii vor duce la bun sfârșit anumite inițiative foarte curajoase, cu condiția să fie atenți și la dorințele celorlalți

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI