Autoritățile au decis miercuri, 12 ianuarie, să elimine pragul de 60% personal vaccinat împotriva COVID care se aplica după ce o localitate trecea de pragul de trei cazuri COVID la mia de locuitori pentru a stabili cine trece la învățământ online.

Astfel, noul criteriu prevede funcționarea tuturor școlilor cu prezență fizică dacă gradul de ocupare a paturilor COVID din respectivul județ este sub 75%. În momentul în care județul va trece peste acest prag, toate cursurile de la grădinițele, școlile și liceele din județ se vor muta în online.

Reluarea cursurilor cu prezența tuturor elevilor va fi decisă numai după ce gradul de ocupare va scădea sub 70% la nivel județean.

Municipiul București și județul Ilfov vor fi tratate împreună ca o singură zonă, a explicat ministrul educației, ca urmare a specificității și mobilității ridicate.

Direcțiile de sănătate urmează să publice săptămânal pe site-urile proprii rata de ocupare a paturilor, pe baza datelor existente în platforma „Alerte MS”, având ca zi de referință ziua de joi.

În prezent, media națională este de 16%, cel mai ridicat grad fiind în Suceava – 34%, urmat de Cluj – 28, potrivit afirmațiilor de miercuri joi ale ministrului sănătății, Alexandru Rafila.

El a subliniat că noile reglementări sunt o soluție „mai bună”, întrucât era greu de explicat de ce o școală cu rată de vaccinare de 58% nu poate funcționa cu prezență fizică, iar o altă școală din apropiere, cu rată de vaccinare de 60%, poate funcționa cu prezență fizică.

Scenariile propuse pentru desfășurarea cursurilor:

  • desfășurarea cursurilor cu prezență fizică la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este de cel mult 75%;
  • desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 este mai mare de 75%;
  • reluarea cursurilor cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar/conexe situate în județele în care rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital destinate îngrijirii pacienților COVID-19 a fost mai mare de 75%, numai după ce aceasta scade sub 70% la nivel județean;

Ce se întâmplă când apar cazuri pozitive

Autoritățile au mărit și numărul de cazuri pozitive pentru care o clasă va trece în regim online. Dacă într-o săptămână sunt confirmate trei cazuri pozitive în rândul elevilor, atunci întreaga clasă trece la cursuri online pentru 10 zile.

Anterior, era necesar un singur caz pozitiv pentru ca întreaga clasă să facă cursuri online pentru 14 zile.

Școala sau grădinița trece în online integral când cel puțin jumătate dintre clase/grupe au activitatea fizică suspendată

Școlile nu decid singure trecerea în online

Școlile nu mai pot intra în sistem online din motive de infrastructură, după ce noul ordin comun cu regulile sanitare a eliminat această posibilitate lăsată până acum la îndemâna Consiliului de administrație al instituției de învățământ.

Structura semestrul doi

Semestrul al II-lea al anului școlar 2021-2022 durează 20 de săptămâni. Școala va începe pe 10 ianuarie 2021 și se încheie pe 10 iunie 2022.

În acest an școlar, vacanța de primăvară va avea loc în perioada 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022. Aceasta se va suprapune peste sărbătoarea Paștelui, care va cădea pe 24 aprilie.

Pentru toți elevii, mai puțin cei din clasele terminale, școala se va încheia pe 10 iunie 2022, iar prima zi din vacanță de vară va fi sâmbătă, 11 iunie 2022.

Pentru clasele terminale de liceu, a XII-a zi, clasa a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar 2021-2022 are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.

Calendarul examenelor la evaluarea națională 2022

  • 30 mai – 3 iunie 2022: Înscrierea la Evaluarea Națională
  • 3 iunie 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
  • 14 iunie 2022 Limba și literatura română – probă scrisă
  • 16 iunie 2022 Matematică – probă scrisă
  • 17 iunie 2022 Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 23 iunie 2022 (până la ora 14.00): Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 23 iunie 2022 (ora 16.00 – ora 19.00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie 2022 (ora 8.00 – ora 12.00): Depunerea contestațiilor
  • 24 iunie – 29 iunie 2022: Soluționarea contestațiilor
  • 30 iunie 2022: Afișarea rezultatelor finale, după soluționarea contestațiilor

Calendarul examenului național de bacalaureat 2022, sesiunea iunie – iulie 2022

  • 23 – 27 mai 2022: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 27 mai 2022: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 6 – 8 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română
  • 8 – 9 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă
  • 9 – 10 iunie 2022: Evaluarea competențelor digitale
  • 13 – 15 iunie 2022: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională
  • 20 iunie 2022: Limba și literatura română – proba scrisă
  • 21 iunie 2022: Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
  • 22 iunie 2022: Proba la alegere a profilului și specializării – proba scrisă
  • 23 iunie 2022: Limba și literatura maternă – proba scrisă
  • 27 iunie 2022: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00)
  • 27 iunie 2022: Depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
  • 28 – 30 iunie 2022: Rezolvarea contestațiilor
  • 1 iulie 2022: Afișarea rezultatelor finale

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News