Dacă orașele ar primi cadouri, precum oamenii, Iten, Kenya, ar sta cocoșat sub cutia fără fund a medaliilor la atletism câștigate de alergătorii de aici.
Totul se datorează antrenamentelor la altitudini mari, climei perfecte, tradiției de zeci de ani în acest sport, dar și unui sistem de educație care are grijă să identifice și să crească talentele.
Liceul „St. Patrick” a fost înființat de misionarii creștini din Irlanda și, în aproape șase decenii, unitatea de învățământ de provincie a reușit să creeze sportivi de talie mondială și să crească și performanțele academice. Acum, elevi din toată țara visează să învețe aici.
Am făcut un tur în liceul campionilor și am găsit o instituție cu condiții modeste, cu laboratoare sărac dotate, dar care caută să schimbe mentalitățile societății, începând cu cele ale tinerilor. „Mințile funcționează când sunt deschise” scria pe o pancartă înfiptă în iarba din curtea școlii.
Și încă de la intrare stau aliniate valorile școlii: munca în echipă, integritate, dedicare, modestie, bunătate, dreptate, responsabilitate și frică de Dumnezeu.
La secretariatul liceului, Mercy Jeptoo și alți profesori își beau ceaiul de dinainte de prânz. Mercy are 27 de ani și este consilier și ghidul Liceului „St. Patrick”. A fost eleva liceului și a revenit după ce și-a terminat toate studiile să lucreze aici. „Îmi place să locuiesc aici. E un loc bun, foarte frumos”, spune tânăra și pornim să facem turul liceului.
Dragostea pentru natură se învață și la școală
Liceul de băieți înființat în urmă cu 58 de ani de Frații Patricieni din Irlanda are și un muzeu în care își spune istoria. Pereți plini cu poze, obiecte de artizanat, o prezentare a vieții sălbatice din zonă. Ochii îmi pică pe o piele uscată de anacondă, de doi metri lungime, întinsă pe un birou din muzeu. Elevii din liceul-internat sunt legați de natură, trăiesc mult în aer liber, în dormitoare merg doar pentru somn. Aici, înăuntru, înseamnă doar o altfel de exprimare pentru ceea ce e afară. Vântul, căldura, animelele și picăturile de ploaie nu cunosc granița pereților.
Legătura cu natura e cultivată din școală. Un exemplu uimitor este obiceiul de a parcurge pe jos 42 de kilometri până la Lacul Kamnarok și înapoi, traversând o vale abruptă și periculoasă.
Mercy îmi arată drumul inițiatic desenat cu cariocă verde pe o hartă. „Aici este traseul de trekking Lacul Kamnarok pe care îl fac elevii care urmează să dea examenele naționale, în octombrie. Încep de aici, de la muzeul unde suntem, și apoi urmează linia verde și tot coboară până la Lacul Kamnarok, în vale. E o distanță de 42 de kilometri, se duc și se întorc și așa se pregătesc pentru examene. Se spune că dacă atingi apele lacului, devii un campion. Pentru că nu e ușor deloc să parcurgi 42 de kilometri și e o vale abruptă”, îmi explică tânăra.
Practic, se trezesc dimineața la 3 și pleacă în călătoria de pregătire pentru examene. Ajung acolo până la ora 10-11, fac un picnic și apoi se întorc. Există și aici o competiție între ei care se întoarce printre primii la școală.
42 de kilometri de pericole și învățături: fugăriți de elefanți, urmăriți de crocodili
Aventurile de pe traseu le-au povestit pe pagina de Facebook a liceului. „Am fost fugăriți de elefanți. A trebuit să ne întoarcem din drum cinci kilometri și grupul s-a dispersat. Ne-am regrupat după o oră…”, povestește un absolvent al liceului. „Am făcut călătoria asta acum zece ani, dar n-am reușit să o termin. Mi-am folosit ultimele resurse de energie ca să înot în râul Kerio în care erau și crocodili. Apoi am așteptat autobuzul care ne-a dus înapoi la școală”, își amintește un altul.
„Ne-am speriat când am început să vedem urme proaspete de elefant când ne apropiam de Lacul Kamnarok. De departe ne priveau crocodilii. Întoarcerea a fost un iad fiindcă a trebuit să cărăm la deal și câțiva prieteni a căror picioare erau pline de bășici. Niște săteni ne-au dat indicații să n-o luăm pe anumite rute, că erau șerpi… Ce amintiri!”, povestește un alt absolvent de „St. Patrick”.
Camaraderia, întrajutorarea în situații de risc, rezistența și determinarea, toate se șlefuiesc în anii de școală și se comprimă în cele 24 de ore de neuitat. „Sunt pregătiți pentru viață. Apoi își dau examenele și merg la universitate”, concluzionează Mercy.
După ce termină cu toate, organizează și un mic banchet care înseamnă că elevii pun bani, cumpără o oaie și o pregătesc la proțap cu toții, împreună cu alte bunătăți kenyene. Tot sub cerul liber.
Bacalaureatul kenyan poate cuprinde și examen la științe casnice
Examenele finale pentru anul patru de liceu, echivalentul bacalaureatului nostru, durează aproape toată luna noiembrie. Am ajuns la „St. Patrick” înainte de ziua de recapitulare finală. Săptămâna următoare începeau examenele.
„Examenul nu este foarte dificil, testele sunt la fel pentru toți, în toată țara. Pe baza rezultatelor merg la facultățile alese”, explică Mercy.
Dau examene la engleză, swahili și matematică, apoi elevii își pot alege două alte testări la științe (chimie, fizică, biologie) și încă o testare la alegere între științe umaniste (istorie, geografie, religie, aptitudini pentru viață sau studii de business) sau științe aplicate (științe casnice, agricultură sau IT).
Sistemul de învățământ are incluse discipline, cum sunt științele casnice, care să-l învețe pe elev să-și managerieze viața de familie, cum să-și cheltuiască și investească banii, cum să își îmbunătățească stilul de viață, cum să aibă grijă de sănătate. Și viața din liceul-internat din Iten este la fel.
Elevii fac curat în clase și în campus
„Elevi au antrenament lunea, miercurea și vineri – câte o oră de jocuri. Marți sunt cluburi și societate – muzică, activități religioase, teatru. Joia au orientare profesională și mai au și program de curățenie, fac curățenie în dormitoare, spațiile comune și sălile de clasă. Pentru atleți este antrenament sâmbăta. Se antrenează de dimineață până la 10, apoi se spală, iau prânzul și după 4 ies iarăși la alergat. Cei care sunt buni la fotbal, au terenuri lângă școală. La fel și la baschet. Mai avem și un teren pentru rugby”, își recită ghidul tot programul.
În plus, au păstrat și moda careurilor. Fiecărui elev îi corespunde un număr și când conducerea are să le comunice ceva, fiecare se așază pe numărul indicat, desenat pe cimentul din curte.
Școala are rezultate bune și la șah și organizează și un concurs de matematică renumit în toată Kenya.
Majoritatea școlilor din Kenya sunt confesionale și religia joacă un rol important, există olimpiade și concursuri de gen. Există opt ani de învățământ obligatoriu și gratuit în Kenya.
Elevii de la „St. Patrick” plătesc 56 de mii de șilingi pe an, adică aproape 2.400 de lei. Familii care nu pot plăti întreaga sumă, primesc un ajutor de la stat.
Merg cu Mercy și într-un laborator de chimie. Mesele sunt vechi și rupte, iar instrumentarul și aparatura sunt la nivelul României dinainte de 1989. Trecem și pe la sala de mese unde un cazan de orez umple cu abur întreaga încăpere. Se pregătește și ugali, mămăliga din mălai alb, tipic kenyană.
Se gătește pe lemne, apa se încălzește la boilere mari. „Avem apă caldă!”, se mândrește Mercy. Și chiar e un motiv de laudă asta pentru o Kenye care are în continuare probleme mari cu accesul la apă și electricitate.
Chiar și în condițiile astea, oamenii reușesc printr-un fel de alchimie să facă performanță.
Pe peretele muzeului, sunt zeci de poze de la antrenamente. „St. Patrick” are deja zeci de medalii olimpice și medalii la campionate mondiale, recorduri mondiale doborâte. Și performanțele în atletism i se datorează unui pastor irlandez, venit să predea geografie în liceu în anii 70. El a înțeles potențialul acestor copii și a investit în ei încredere.
Povestea lui Colm OConnell, „nașul atletismului kenyan”, săptămâna viitoare în Libertatea.