UPDATE 16.40. Monica Anisie a anunţat, într-o intervenţie la Digi24, că cel mai probabil de marţi vor fi suspendate cursurile faţă în faţă în Bucureşti. Ministrul educației a precizat că Direcţia de Sănătate Publică va prezenta Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă o analiză a situaţiei epidemiologice, iar Comitetul poate decide suspendare cursurilor pentru două săptămâni.

Potrivit ordonanţei care prelungeşte stare de alertă, Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă se reuneşte în termen de 48 de ore de la depăşirea pragului de 3 infectări la mia de locuitori.


Instituțiile de învățământ din Capitală nu au intrat încă în scenariul roșu, abia mâine sau poimâne urmând să fie convocat în ședință Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, care va stabili dacă școlile din Capitală vor intra în scenariul online.

”În funcție de existența transmiterii comunitare în localitate și de numărul de focare existente în unitățile de învățământ, precum și de alte criterii de risc, Comitetul poate decide prin emiterea unei hotărâri suspendarea temporară a activităților didactice pentru 14 zile. Și aici este vorba despre activitățile didactice care presupun prezența față în față în unitățile de învățământ, cursurile desfășurându-se online. Asta este ceea ce spune ordinul comun”, a mai declarat Monica Anisie.

PSD a votat să iasă din coaliția cu PNL și UDMR, iar Marcel Ciolacu își va da demisia din funcția de premier. Ce se întâmplă cu miniștrii
Recomandări
PSD a votat să iasă din coaliția cu PNL și UDMR, iar Marcel Ciolacu își va da demisia din funcția de premier. Ce se întâmplă cu miniștrii

Ministrul a precizat că ”în absența unei astfel de decizii, unitățile de învățământ vor funcționa în scenariul 2”.

Vineri, București avea 40 de școli incluse în scenariul roșu, adică elevii învață exclusiv online.

Declarațiile date duminică de ministrul educației vin după ce Bucureștiul a depășit duminică rata de infectare de 3 la mia de locuitori. La rândul său, prefectul Capitalei a precizat că luni poate fi convocat Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență. El a mai afirmat că ”3,02 (n.r. – rata de infectare) e foarte puțin depășit ca să panicăm lumea”.

Vezi rezultate finale BEC la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025!

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Unica.ro
„Prostia nu e un păcat. Mârșăvia, da”. CTP, mesaj acid la adresa Elenei Lasconi, după publicarea controversatelor fotografii
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Viva.ro
Doar așa își va da demisia Marcel Ciolacu din funcția de premier. Cine i-ar putea lua locul la conducerea Guvernului
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Libertateapentrufemei.ro
Avertismentul lui Maurice Munteanu. Mesajul lui s-a viralizat rapid și e distribuit masiv: „Dacă asta au ales românii, mă văd nevoit să...”. Ce poze din trecutul lui Simion a publicat
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Adevarul.ro
Cât câștigă un cuplu de români pe un vas de croazieră pentru „o muncă de doar trei luni de zile”
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Elle.ro
Cum arată acum Maya, fiica pe care Antonia o are din căsătoria cu Vincenzo Castellano. Adolescenta a împlinit recent 16 ani și a obținut permisul de conducere. VIDEO
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”
Unica.ro
Toți au așteptat reacția lui, însă la un așa anunț nu se aștepta nimeni! Ilie Bolojan trage un semnal de alarmă: „Este o dovadă clară că România...”
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Observatornews.ro
"Va fi rău!" Economiştii anunţă că statul ar putea rămâne fără bani pentru pensii, în funcţie de votul din turul II
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine
HOROSCOP
Horoscop 6 mai 2025. Taurii au ocazia să-și protejeze liniștea refuzând să intre în jocul unor persoane cărora nu le pasă de corectitudine

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI