O roată virtuală cu întrebări pe culori precum verde, albastru și portocaliu se învârte. Săgeata se oprește în dreptul următoarei afirmații: Avortul se poate face oricând, la cerere. 

„Dacă persoana e majoră, poate face fără permisiunea părinților. Dacă e minoră, trebuie acordul părinților, din câte știu”, răspunde Bianca, o elevă cu păr lung și drept, în clasa a VIII-a la Liceul de Artă din Tulcea. În februarie, anul acesta, a participat, cu alți 17 colegi, fete și băieți, la un atelier de educație sexuală. 

„Ar trebui să-ți anunți părinții (n.r. – de sarcină și că vrei să o întrerupi), pentru că ei sunt răspunzători de tine până la 18 ani”, explică Alexandra Miroslav, coordonatoarea voluntarilor la Fundația Tineri pentru Tineri cu sediul în București. „Avortul se face până în trei luni”, adaugă ea. 

Dacă întrerupi o sarcină după 14 săptămâni, în România primești amendă sau poți face între 6 luni și 3 ani de închisoare, potrivit Codului Penal

Elevii primesc informații despre contracepție și avort la ateliere de educație sexuală. Dar părinții vor ca ei să învețe despre asta și la clasă
Moment din spectacolul Foreplay, despre mamele minore
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă
Recomandări
Ce înseamnă pentru Ucraina, Orientul Mijlociu și China întoarcerea lui Donald Trump la Casa Albă

„Dacă am 16 ani și vreau să fac avort, e posibil ca medicul să-mi spună să mai aștept, pentru sănătatea viitoare și pentru capacitatea de a mai face copii”, mai spune Alexandra. „E posibil să depășească termenul de trei luni. Chiuretajele, modalitățile prin care se face avortul, pot să fie invazive pe uter și poți să rămâi cu cicatrici”. 

Mai ales fetele își spun gândurile cu privire la avort în timpul atelierului. Una dintre ele, Raluca, întreabă ce ar trebui să facă o adolescentă care rămâne însărcinată, vrea să renunțe la copil, însă părinții nu-s de acord cu avortul. „Ea poate nu vrea să păstreze copilul, pentru că nu se simte pregătită să nască și să aibă grijă de el. Un copil îi schimbă perspectiva legat de orice. Dacă face studii, îi e greu să le continue”, argumentează ea. 

„Înseamnă că părinții doresc copilul. Nu o să fie așa greu pentru ea”, intervine o altă elevă. 

„Dar părinții nasc? Nu, fata naște”, îi răspunde Raluca.  

Elevii primesc informații despre contracepție și avort la ateliere de educație sexuală. Dar părinții vor ca ei să învețe despre asta și la clasă
Alexandra Miroslav, coordonatoarea voluntarilor la Fundația Tineri pentru Tineri

Aproape jumătate dintre adolescentele sub 15 ani care au născut în UE sunt din România

Până în acest an, educația pentru sănătate, care cel puțin teoretic include și tema sexualității, a fost disciplină opțională în școlile din România. La finalul lunii iunie însă, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care o modifică pe cea cu privire la promovarea drepturilor copilului. Astfel, educația pentru sănătate „în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor” devine disciplină obligatorie din clasa a VIII-a, iar elevii pot să participe numai cu acordul părinților. 

Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”
Recomandări
Kamala Harris, primul discurs după înfrângere: „Am pierdut alegerile, dar nu lupta pentru libertate. Aveți putere”

Datele arată însă că unii adolescenți s-ar putea să primească prea târziu informațiile despre contracepție. O analiză Salvați copiii amintește cifrele Eurostat pentru 2020, când 44,44%  dintre fetele sub 15 ani care au născut în Uniunea Europeană au fost din România – 731 dintre cele 1.645 din toate statele membre. Iar în 2019, 16.831 de nașteri din țara noastră au fost în rândul adolescentelor între 15 și 19 ani, potrivit celor mai recente informații ale Institutului Național de Statistică.

Despre cum să se protejeze în timpul actului sexual, dar și despre una dintre soluții în caz de sarcină neașteptată, și anume avortul medicamentos sau chirurgical, adolescenții ar putea să afle la orele de educație pentru sănătate sexuală. Sunt două informații pe care ei le primesc de la specialiștii din ONG-uri, în cursul atelierelor din școlile care le-au dat acces. Deja de peste două decenii organizații precum Tineri pentru Tineri și Societatea pentru Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS) le oferă elevilor resurse în locul statului. 

Dezbaterea despre dreptul femeilor la avort a revenit în spațiul public românesc în contextul în care Curtea Supremă a Statelor Unite a eliminat dreptul constituțional la avort. Trauma prin care au trecut cuplurile, dar mai ales femeile în comunism, când întreruperea de sarcină era interzisă, determină astăzi polemici între cei care își amintesc limpede istoria și cei care se declară pro-viață. 

Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui
Recomandări
Un copil grav rănit într-un accident de autocar este executat silit de avocați. Întâi, aceștia s-au îndreptat împotriva tatălui

„Evitarea sarcinilor nedorite”, unul dintre motivele pentru care părinții vor educație sexuală în școli 

83% dintre părinți și elevi ar vrea să se abordeze drepturile femeilor la orele de educație sexuală, 71%, metodele de contracepție și 66%, avortul, arată o cercetare realizată la comanda SECS, publicată acum o săptămână. Studiul s-a desfășurat pe un eșantion format din 802 părinți și elevi din întreaga țară. Rezultatele mai arată că 77% dintre ei sunt de acord cu ore de educație pentru sănătate și sexuală la clasă. Și că aproape jumătate consideră că un specialist în educație sanitară ar trebuie să o predea, nu profesorul de biologie sau psihologul. 

„Principalul semnal dat de cercetare este că familia și nevoia de educație despre relații și sexualitate nu sunt în opoziție în România, contrar discursului promovat public de anumiți actori”, a declarat Gabriel Brumariu, manager de proiect la SECS.   

Mai mult, „evitarea sarcinilor nedorite” este, după informare, al doilea motiv pentru care respondenții susțin predarea educației sexuale. 

Continuarea, pe Școala 9

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Știrileprotv.ro
O femeie din Constanța a fost diagnosticată greșit și operată de cancer. I-a fost extirpat un sân
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria. Senatorul Bernie Sanders știe de ce au pierdut democrații alegerile. Update
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
GSP.RO
„Moldovene, aici se fumează doar Kent și Marlboro” » Petre Grigoraș dezvăluie cum a pătruns în vestiarul unei trupe de legendă: „Eram la antrenament și am văzut două femei în tribună, două blonde”
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Elle.ro
Imagini inedite cu Anca Dinicu și iubitul ei, cu care va avea un copil. Cum a pozat actrița, însărcinată în opt luni: „Să avem amintirea asta…” FOTO
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Unica.ro
Ce a răspuns Oana Lis când a fost întrebată de câte ori l-a înşelat pe soțul ei, Viorel Lis, în cei 26 de ani de relaţie
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Observatornews.ro
Apartament cu 3 camere de 232.000 de euro, scos la ofertă de Black Friday. Care este noul preţ
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații
HOROSCOP
Horoscop 7 noiembrie 2024. Scorpionii au de ales între a insista cu anumite idei și discuții sau a trece la fapte, fără să mai ceară explicații

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI