Astfel, de la 1 aprilie va  creşte valorea garantată a punctului per capita de la 4,6 la 4,8 lei și decontarea integrală a serviciilor medicale dentare pentru elevi, studenți și ucenici.

Mai mult, pentru evitarea suprapunerilor de tratamente, medicii de familie vor consemna pe biletele de trimitere pentru specialităţi clinice/internare data şi perioada pentru care a fost eliberată ultima prescripţie medicală şi tratamentul prescris, dacă este cazul.

Totodată, dacă un asigurat este obligat să aleagă un anumit medic de familie, acesta poate reclama caselor de asigurări de sănătate că nu i se respectă dreptul la libera alegere a medicului de familie, iar acestea vor elimina reclamantul de pe lista medicului de familie la care nu doreşte să fie înscris.

”Pentru medicina dentară se introduce decontarea 100% a tarifelor aferente serviciilor acordate elevilor, ucenicilor şi studenţilor, cu vârsta între 18 şi 26 ani (inclusiv absolvenţii de liceu, până la începerea anului universitar, dar nu mai mult de 3 luni), care nu realizează venituri din”, spun cei de la CNAS.

Pentru asistenţa medicală spitalicească se introduc servicii noi de spitalizare de zi: colita ulcerativă nespecificată, boala pancreasului nespecificată şi bronhoscopia asociată ecografiei.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Potrivit contractului, creşte tariful de decontare a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Astfel, pentru îngrijirile medicale la domiciliu, tariful maximal decontat pe ziua de îngrijire creşte de la 55 la 60 lei, în cazul bolnavilor complet imobilizați la pat și dependenți total de altă persoană pentru îngrijirea de bază (igiena, alimentație, mobilizare) –status ECOG 4, şi de la 50 la 55 lei, în cazul pacienților care sunt incapabili să desfășoare activități casnice, sunt imobilizați în fotoliu sau la pat peste 50% din timpul zilei și necesită sprijin pentru îngrijirea de bază –igiena si/sau alimentatie si/sau mobilizare ) -status ECOG 3.

Similar, cresc şi tarifele maximale decontate pentru îngrijirile paliative la domiciliu, de la 65 la 70 lei (ECOG 4), respectiv de la 60 la 65 lei (ECOG 3).

În tariful pe o zi de îngrijire sunt incluse nu numai costurile materialelor sanitare utilizate, ci şi costurile de transport la domiciliul asiguratului.

”Publicarea noilor norme de aplicare a Contractului- cadru în Monitorul Oficial cu o lună înaintea intrării în vigoare este normală, deoarece oferă timpul necesar încheierii contractelor cu furnizorii de servicii medicale şi implementării în sistemul informatic a modificărilor legislative. Astfel se asigură partenerilor noştri contractuali şi predictibilitate financiară” , afirmă Radu Gheorghe Ţibichi, preşedintele CNAS.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
FANATIK.RO
Ce să nu faci niciodată ca să atragi prosperitatea în viața ta. Anca Dimancea dezvăluie obiceiul negativ pe care multe persoane îl au: ”Vreau să se înțeleagă acest lucru”
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Observatornews.ro
Reacţia unui turist grec, venit la schi în "satul lui Moş Crăciun" din România. Cât costă un skipass pentru o zi
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii
HOROSCOP
Horoscop 22 decembrie 2024. Berbecii sunt dornici de rezultate și asta se vede în tot ce faci, de la cele mai simple gesturi, până la decizii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI