„Al doilea 1 septembrie de după invazia la scară mare. Ruşii încearcă prin toate mijloacele să ne distrugă naţiunea (…). Naţiunea şi-a păstrat posibilitatea pentru copiii săi de a merge la şcoala ucraineană”, a precizat vineri, pe Telegram, şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak.
„3.623.169 de copii studiază în şcolile noastre”, iar 400.000 dintre el se află în străinătate, dar rămân în sistemul de educație ucrainean, a mai precizat oficialul, adăugând că 44,9% dintre elevi vor face cursuri cu prezență fizică, 24,4% – la distanță și 30,7% – în sistem mixt.
Adăposturi subterane au fost amenajate în unele orașe pentru desfășurarea cursurilor în cazul unor alerte aeriene. În orașul estic Harkov au fost construite săli de clasă în stațiile de metrou, astfel încât elevii să poată reveni fizic la ore.
„Elevii şi profesorii sunt obligaţi să se adapteze acestor realităţi (…) Însă esenţialul este ca ai noştri copii să studieze (…). Deoarece cunoştinţele şi cultura sunt ceea ce ne disting de inamic. Aceştia sunt pilonii pe care se sprijină frontul astăzi şi pe care se va construi viitorul ţării noastre”, a precizat Valeri Zalujnîi, comandantul-şef al armatei ucrainene.
„Am primit informaţii privind prezenţa unor bombe în şcolile din Kiev”
Mai multe alerte cu bombă au fos raportate, vineri, în școli din capitala ucraineană.
„Am primit informaţii privind prezenţa unor bombe în şcolile din Kiev (…). Toate centrele de învăţământ sunt controlate de forţele de poliţie din Kiev”, a transmis Poliția, pe Telegram.
De la începutul războiului, 3.750 de şcoli din Ucraina au fost distruse în urma atacurilor, potrivit datelor prezentate de şeful administraţiei prezidenţiale.
Loviturile au loc și în orașe îndepărtate de linia frontului, inclusiv la Kiev.
Foto: Profimedia
Pensiamortului_LA_EI_spitalpro • 02.09.2023, 13:22
În Ucraina au fost distruse de bombe peste 1300 de școli, un număr colosal de biserici... Ce au cu școlile și biserica? Îmi explică cineva?