Curățenia de pe străzile adiacente ale Școlii Gimnaziale nr. 13 din Timișoara, urma să aibă loc sâmbătă dimineața, dar elevii au pornit la treabă în după amiaza de vineri
Elevii care au participat la acțiunea „Chistocless – Un oraș mai curat!” au strâns în aproape o oră un sac cu chiștoace de țigări aruncate pe trotuare și pe străzi, arată tion.ro.
„Deoarece nu putem participa mâine la această acțiune, am devansat puțin, astfel încât azi, împreună cu o clasă de a VIII-a de la Școala Gimnazială nr. 13 Timișoara, am adunat mucuri de țigări din zona Șagului, unde se află școala. În aproximativ 40 de minute, 14 elevi împreună cu mine am adunat un sac de chiștoace”, a spus Iuliana Komlosi, profesor de geografie ;la Școala Gimnazială nr. 13, Timișoara.
În plus, Școala nr. 13 derulează un proiect, “Adoptă o stradă”, prin care elevii și profesorii voluntari adună gunoaiele aruncate pe străzile din jurul școlii.