În mai puţin de o săptămână încep înscrierile la examenul de maturitate pentru elevii de clasa a XII-a, iar pe 10 iunie, la prima probă orală, încep emoţiile atât pentru ei, cât şi pentru părinţi.
Iată regulile pe care elevii ce vor să absolve examenul trebuie să le respecte:

  • În timpul Bac-ului, candidaţii nu pot intra în săli cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări şi alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, dar nici cu telefoane mobile.
  • Dacă totuşi elevii au cu ei astfel de obiecte, vor primi o pungă/plic în care să le introducă, împreună cu o declaraţietip în care se menţionează numele şi prenumele şi obiectele personale care vor fi depozitate.
  • Sala de depozitare a obiectelor personale se va afla cât mai aproape de intrarea în centrul de examen şi va fi supravegheată de o persoană dintre asistenţi, desemnată de comisia de examen.
  • Accesul candidaţilor în centrul de examen la probele scrise se face în intervalul 7.30 – 8.30.
  • Elevii care vor fi prinşi copiind nu vor mai avea dreptul să continue examenul, ba chiar vor “sta pe bară” încă un an.

Iată calendarul examenelor

  • 10 – 12 iunie: Limba română – proba orală
  • 12 – 14 iunie: Limba maternă – proba orală
  • 17 – 21 iunie: Competenţele digitale
  • 25 – 28 iunie: Limba de circulaţie internaţională
  • 1 iulie: Limba şi literatura română – proba scrisă
  • 2 iulie: Limba şi literatura maternă – proba scrisă
  • 3 iulie: Proba obligatorie a profilului – proba scrisă
  • 5 iulie: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba scrisă
  • 8 iulie: Afişarea rezultatelor şi depunerea contestaţiilor
  • 9 – 10 iulie: Rezolvarea contestaţiilor
  • 12 iulie: Afişarea rezultatelor finale

Înscrierile la grădiniţe se încheie pe 21 iunie

Pentru a preveni eventualele probleme legate de înscrierea copiilor la grădiniţe, ministrul educaţiei, Remus Pricopie, le-a cerut inspectorilor pentru învăţământul preşcolar din toată ţara să se asigure că până la 21 iunie toate grădiniţele vor finaliza etapele de reînscriere şi de înscriere a copiilor în învăţământul preşcolar.
Nota transmisă tuturor inspectoratelor subliniază că ocuparea locurilor libere sau departajarea, în cazul în care sunt mai mulţi copii pe un loc, se va face în funcţie de gradul de apropiere a grădiniţei de domiciliul celor mici, de existenţa unui frate sau a unei surori în instituţia respectivă, de faptul că tutorele e unic întreţinător de familie etc.
Mai mult, grădiniţele sunt obligate să afişeze, la vedere, numărul de copii aprobat în planul de şcolarizare pentru 2013-2014, pe grupe de vârstă şi criteriile pentru înscrierea copiilor.

 
 

Urmărește-ne pe Google News