De anul acesta, absolvenţii claselor a XII-a vor lua Bac-ul chiar dacă obţin punctaj zero la probele orale

Fericire mare pe elevii de clasa a XII-a, care susţin, anul acesta, bacalaureatul. Orice candidat, indiferent cât de “bâtă” se prezintă la probele orale, va trece examenul fără probleme.

Nivelul de competenţe la probele orale de limba română şi la limba străină, precum şi la examenul de aptitudini digitale se stabileşte în funcţie de un punctaj. Astfel, dacă elevul obţine între 0 şi 25 de puncte se consideră că e începător, între 26 şi 50 de puncte candidatul e de nivel mediu, între 51 şi 74 de puncte, avansat, iar între 75 şi 100 de puncte e experimentat. Cu alte cuvinte, la bacalaureatul din acest an, probele orale se trec doar prin simpla participare la examen. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei recunosc că punctajele nu sunt compatibile cu cele folosite la nivel european. “Aceste lucruri se vor remedia în metodologia din noua lege a educaţiei”, a afirmat Melania Mandas Vergu, purtător de cuvânt al ministerului.

 
 

Urmărește-ne pe Google News