Elevul s-a întors la ore din această săptămână, a precizat Alin Vlad, directorul școlii „I.L. Caragiale” din Pitești, unde 29 de elevi au refuzat să intre la ore timp de trei zile din cauza colegului lor care suferă de ADHD.

Alin Vlad, directorul școlii „I.L. Caragiale din Pitești, despre revenirea la ore a elevului cu ADHD

„A adus o scrisoare medicală, de la Spitalul Obregia, din care reiese faptrul că din punct de vedere neuronal este normal. Are doar anumite afecţiuni motorii. Referitor la diagnosticul de ADHD nu avem nicio înştiinţare în acest sens. Asta înseamnă că poate fi reintegrat perfect, ca un copil normal, rămânând doar acel certificat medical cu dizabilitate somatică. Atâta timp cât mama este prezentă cu el la ore, aşa cum am spus dintotdeauna, aceasta fiind elementul cheie în rezolvarea acestei probleme, totul este în regulă”, a precizat Alin Vlad.

Elevul cu ADHD din Pitești s-a întors la școală. Băiatul este însoțit de mama sa la ore

Directorul școlii „I.L. Caragiale” din Pitești a menționat că a primit o informare din partea unui avocat potrivit căreia unitatea de învățământ trebuie să prezinte, în termen de 15 zile, o soluție cu privire la modul în care asigură siguranța tuturor elevilor.

„Aşteptăm din partea organelor abilitate, în special din partea medicului de specialitate, un diagnostic scris în care să avem şi noi o confirmare a diagnosticului acestui copil. Diriginta clasei este în continuare internată în spital la Bucureşti, în stare gravă”, a afirmat directorul şcolii.

Totodată, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Argeș a declarat că, în urma consultului medical, copilul se poate întoarce la școală.

„Prin discuţiile avute de noi, Inspectoratul Şcolar, cu directorul unităţii şi cadrele didactice, copilul este însoţit de părinte. Părintele a dorit ca în această primă săptămână să însoţească copilul, urmând ca de săptămâna viitoare să poată fi însoţit de către un profesor psiholog cu care copilul lucrează şi care îl va ajuta foarte bine să se integreze din punct de vedere comportamental. Dacă lucrurile nu fucţionează spre binele copilului sau spre binele celorlalţi copii şi apar iar discuţii, părinţii şi-au manifestat interesul de a transfera copilul şi menţionez că acest lucru se poate numai în urma unei cereri din partea părinţilor.”, a explicat Dumitru Tudosoiu.

Un număr de 29 de elevi ai clasei a 7- a B din Şcoala „I.L. Caragiale” din Piteşti au refuzat să intre la ore, timp de trei zile consecutiv, pe motiv că nu vor să învețe în aceeași clasă cu un coleg care ar fi suferi de ADHD, o tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție. Unii dintre copii au afirmat atunci că băiatul i-ar fi amenințat cu moartea.

Copiii, alături părinţii lor, au protestat în holul de la intrarea în instituţia de învăţământ.

 
 

Urmărește-ne pe Google News