UPDATE. Tribunalul Bucureşti a amânat pentru data de 26 mai, ora 09:00, dezbaterea cererii de eliberare condiţionată a lui Liviu Dragnea. Iniţial, dezbaterea era programată pentru miercuri, 17 mai.


La instanţa de fond, Judecătoria Sectorului 5, solicitarea lui Liviu Dragnea a fost respinsă, însă fostul lider PSD a contestat decizia, iar Tribunalul Bucureşti va dezbate cererea.

Liviu Dragnea a cerut strămutarea de la Tribunalul Bucureşti, însă solicitarea a fost amânată de Curtea de Apel Bucureşti.

Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 a respins, ca neîntemeiată, cererea de eliberare condiţionată depusă de Liviu Dragnea, care execută la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

În motivarea deciziei, magistratul de la Judecătoria Sectorului 5 spune că Liviu Dragnea îndeplineşte fracţia de 2/3 din pedeapsă, necesară pentru a fi eliberat condiţionat, însă, din analiza coroborată a situaţiei personale a fostului lider PSD, instanţa nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare.

„Eliberarea petentului, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat – normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale”, arăta Judecătoria Sectorului 5.

Liviu Dragnea se află în penitenciar din 27 mai 2019, când a fost condamnat definitiv de Instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare.

Luni, 17 mai, Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență în dosarul vizitei în SUA.

Urmărește-ne pe Google News