Se întâmpla în iulie 2016. După luni întregi în care a stat în izolare, fără acces la cărți sau ziare, i s-a permis accesul la un televizor cu două posturi TV: unul care difuza seriale iraniene, iar celălalt meciuri de tenis de la Wimbledon.
„Habar n-aveau ce mi-au oferit”, a spus activista, potrivit BBC.
Din faimoasa închisoare Evin, din cartierul Evin, Teheran, ea a urmărit cum britanicul Andy Murray și-a adjudecat al doilea titlu la Wimbledon, pe terenul central – aflat la mai mult de 5.000 de kilometri distanță de celula ei din închisoare, dar foarte aproape de casa ei din nordul Londrei.
Șase ani mai târziu – și la nouă luni după ce a fost eliberată, activista a avut o întâlnire cu tenismenul căruia i-a mărturisit ce a însemnat pentru ea acel meci de tenis, câtă bucurie i-a adus la începutul detenției sale, la Radio 4 BBC.
De ce a fost arestată
Nazanin Zaghari-Ratcliffe a fost arestată în aprilie 2016, fiind acuzată că a complotat pentru a răsturna guvernul Iranului, acuzații pe care le-a negat în mod repetat. A fost condamnată la 5 ani de închisoare. În martie 2020, în timpul pandemiei de COVID-19, a fost plasată în arest la domiciliu – în casa părinților din Teheran.
Fiica activistei avea mai puțin de doi ani când femeia a fost arestată. În timpul eliberării condiționate, i s-a permis să discute cu soțul și fiica ei prin apeluri video. Pe 16 martie 2022, Nazanin Zaghari-Ratcliffe a fost eliberată. Soțul ei, britanicul Richard Ratcliffe, a organizat ample campanii pentru eliberarea acesteia.
Întâlnirea cu Andy Murray
„Întotdeauna am fost un mare fan al tău. Și iată-mă, acolo, în izolare, uitându-mă la meciul pe care ai reușit să-l câștigi. Nu pot să-ți spun cât de bucuroasă am fost doar pentru că te-am putut vedea câștigând”, i-a spus activista lui Murray în timpul emisiunii la radio.
Atunci, în închisoare fiind, Nazanin Zaghari-Ratcliffe își amintește că era optimistă: spera ca anul viitor să vadă finala Wimbledon de pe stadion. De asemenea, la eliberare, avea să-i trimită un e-mail lui Murray.
„Asta nu s-a întâmplat niciodată pentru că am stat în închisoare atât de mult timp”, a adăugat.
Mai târziu, după ce a fost mutată de la carceră, Nazanin le-a vorbit celorlalți deținuți despre Murray și povestea victoriei sale la Wimbledon.
„Am simțit că există o legătură, am simțit că am evadat, cumva”, a spus ea. „Brusc, m-am simțit mai aproape de casă”.
Murray, care a fost vizibil emoționat, a declarat că aceasta a fost, „de departe, cea mai ciudată și incredibilă poveste pe care mi-a spus-o cineva care mi-a urmărit meciul”.
„Cu toții avem problemele noastre, dar după ce te-am ascultat și am vorbit cu tine, cu siguranță mă voi asigura că sunt mult mai recunoscător pentru tot ceea ce am”, a mai spus Murray.
foto: Andy Murray/Facebook
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!