„Președintele Trump intenționează să extindă legăturile dintre țările noastre prin susținerea eforturilor României de a se califica pentru programul Visa Waiver în conformitate cu legislația Statelor Unite”

Comunicat de presă al Casei Albe

Casa Albă notează că aceşti paşi înainte sunt luaţi într-un moment în care „România sărbătorește 30 de ani de libertate și democrație în 2019 și continuă să facă mari progrese în depășirea moștenirii comunismului”.

SUA promite investiţii în România

O altă componentă a vizitei lui Klaus Iohannis se referă la parteneriatul economic dintre SUA şi România, în special în domeniul energiei. Guvernul Statelor Unite anunţă că s-au făcut progrese, iar SUA va investi în continuare în ţara noastră.

„Statele Unite vor colabora cu România pentru îmbunătățirea investiției climatului investițional și pentru a ajuta țara să își utilizeze mai bine vastele resurse naturale de gaze”, spune comunicatul Casei Albe.

Eforturile vizează creșterea oportunitățile de investiții pentru companiile americane, „prosperitatea poporului român” și securitatea energetică în regiune.

Casa Albă subliniază că România a fost un partener al Statelor Unite în scăderea dependenţei Europei de gazele ruseşti.

Trump laudă Armata României

Un alt subiect s-a referit la eforturile României în domeniul Apărării.

„România este un membru de neprețuit al NATO și susține Statele Unite și eforturile internaționale de securitate în regiune și pe plan global”, spune Casa Albă.

„Marcând 15 ani de când a devenit membră a Alianței, România s-a dovedit a fi un aliat NATO puternic și determinat în a dedica cel puțin 2% din PIB înzestrării Armatei”

Comunicat de presă al Casei Albe

Guvernul Statelor Unite a subliniat şi implicare României în misiunile NATO din Afganistan, în misiunile de susținere din Kosovo, Bosnia și la coaliția anti-ISIS.

Urmăriți VIDEO cu declarațiile președintelui Donald Trump pe tema vizelor:

 
 

Urmărește-ne pe Google News