Potrivit informațiilor Libertatea, din cauza agendei încărcate, nu premierul și președintele PSD Marcel Ciolacu a primit-o pe Elisabeta Lipă, ci șeful Cancelariei, Mihai Ghigiu.

„Lipă a explicat traseul legal. COSR a cerut din partea federațiilor niște propuneri de premiere. Fondurile de premiere se acordă conform unei Hotărâri de Guvern care spune că pentru personalul auxiliar se acordă aproximativ 40% din premiile sportivilor. Pentru că la canotaj au fost mulți medaliați, fondul de premiere pentru auxiliari este de aproximativ 300.000 de euro”, au declarat surse guvernamentale pentru Libertatea.

Acești bani, Federația i-a împărțit către 55 sau 58 de oameni de acolo, nu cum a aparut, că a luat contabila 160.000 de euro. Acestea oricum sunt doar propuneri. Aceste propuneri merg la COSR, care avizează premiile. Mai departe, COSR transmite la Guvern și la Ministerul de Finanțe, care își dau și ei avizul și abia apoi se eliberează banii pentru premiere.

Surse guvernamentale pentru Libertatea:

Prin urmare, nu s-a alocat niciun ban și contabila nu a primit 160.000 de euro, au precizat sursele citate.

Premiile de la canotaj

Fostul ministru al sportului, Eduard Novak, a postat miercuri 16 octombrie, pe Facebook, un mesaj prin care acuză premierile făcute după Jocurile Olimpice, susținând că secretarul general al Federaţiei de Canotaj şi contabilul şef au primit premii mai mari decât campionul olimpic David Popovici.

Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport, Elisabeta Lipă, a reacţionat la scurt timp, spunând că Novak ar trebui să consulte normele financiare şi atunci ar vedea că nu s-a încălcat nicio lege.

Gazeta Sporturilor a intrat în posesia tabelelor de premieri propuse de FR Canotaj către COSR, în urma rezultatelor de la Olimpiada de la Paris. Documentele sunt semnate chiar de contabilul-șef Roxana Petrescu, care figurează pe listă cu suma de 162.000 de euro.

La finalul tabelelor, suma totală solicitată pentru premieri la canotaj este de 8,75 milioane de euro.

  • Antrenorul principal al lotului, Antonio Colamonici, are suma de 475.000 de euro, iar antrenorii secunzi Ciprian Atomei, Sorin Bahnarel, Rodica Macovei, Despina Marcus și Cosmin Boguș iau câte 309.400 de euro.
  • În tabele mai figurează și alți 8 antrenori secunzi, care au fost propuși cu câte 238.000 de euro.
  • Alți 39 de antrenori, care au depistat și pregătit de-a lungul carierei sportivii medaliați la Paris, ar urma să încaseze în total 928.200 de euro.
  • Tehnicienii și specialiștii, 13 persoane, figurează cu suma totală de 476.000 de euro.

Prin comparație, pentru cele două medalii de la JO 2024, David Popovici primește de la COSR 224.000 de euro, 140.000 de euro pentru medalia de aur și 84.000 de euro pentru cea de bronz.

Canotajul, 5 medalii la JO 2024

Delegația României s-a întors de la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris cu 9 medalii, dintre care 5 au fost cucerite la canotaj (2 de aur și 3 de argint).

Aur au câştigat canotorii Andrei Cornea şi Marian Enache la dublu vâsle masculin şi echipajul feminin de opt plus unu (Maria Magdalena Rusu, Roxana Anghel, Ancuţa Bodnar, Maria Lehaci, Adriana Adam, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Simona Radiş, Victoria Ştefania Petreanu).

Argintul a fost obţinut de Ancuţa Bodnar şi Simona Radiş la dublu vâsle feminin, Ioana Vrînceanu şi Roxana Anghel la dublu rame feminin, Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc la dublu vâsle feminin – categorie uşoară.

Urmărește-ne pe Google News