Vorbind la o întâlnire a guvernatorilor americani în week-end-ul trecut, Musk a spus că este important ca statele să înțeleagă necesitatea legiferării acum.

”Am expunere la cele mai avansate sisteme de inteligență artificială și cred că oamenii ar trebui să fie cu adevărat îngrijorați în privința acesteia”, a spus el. ”Eu tot trag semnalul de alarmă, dar până când oamenii nu vor vedea roboți omorând oameni pe stradă nu știu cum să reacționeze, li se pare aievea”, a completat el.

Deși un liberal convins, Musk spune că inteligența artificială este domeniul în care e nevoie de reglementări proactive, nu reactive. ”Iar asta din cauză că atunci când vom deveni reactivi în reglementarea inteligenței artificiale, va fi prea târziu”, a spus el.

Mai mult, Musk a reiterat că inteligența artificială este ”un risc fundamental pentru existența civilizației noastre”.


Mihaela Borcea a făcut public regimul cu care a topit grăsimea: „am reuşit să slăbesc brusc 8 kilograme…”


Anterior, Musk a comparat inteligența artificială cu ”chemarea diavolului”. Musk are și în acest domeniu o inițiativă, numită OpenAI. Aceasta a luat ființă în decembrie 2015 și nu are ca scop profitul, ci cercetarea. OpenAI a primit deja o finanţare de un miliard de dolari, între investitori aflându-se un alt miliardar, Peter Thiel – cofondator al PayPal alături de Musk şi actual membru al consiliului de administraţie al Facebook.

OpenAI vrea să facă inteligenţa artificială disponibilă pentru toată lumea, scopul său declarat fiind de a contracara influenţa prea mare pe care ar avea-o companiile care dezvoltă astfel de sisteme acum, aluzie la Google, Facebook, Amazon, Microsoft şi Apple, sau statele lumii precum SUA, Rusia sau China.


EXCLUSIV/ Soţul Antoniei, chemat să dea declaraţii în procesul deschis de Alex Velea


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News