Elon Musk îi asigură pe agenții de publicitate că Twitter, sub conducerea sa, va rămâne un loc sigur pentru mărcile lor. „Au existat multe speculații privind motivul pentru care am cumpărat Twitter și despre ce cred eu despre publicitate. În cea mai mare parte sunt greșite”, a scris Elon Musk, pe contul său de Twitter.

Miliardarul susține că a vrut să cumpere compania „deoarece este important pentru viitorul civilizației să existe o piață digitală comună, unde o gamă largă de credințe poate fi dezbătută într-un mod sănătos, fără a recurge la violență”.

De aceea am cumpărat Twitter. Nu am făcut-o pentru că ar fi ușor. Nu am făcut-o pentru a câștiga mai mulți bani. Am făcut-o pentru a încerca să ajut omenirea, pe care o iubesc.

Elon Musk:

În ultimul său tweet, Musk și-a prezentat și câteva dintre obiectivele sale pentru companie, spunând că Twitter trebuie să fie „cald și primitor pentru toți”.

Elon Musk și-a actualizat și biografia profilului său, unde a notat că este „Chief Twit”.

Deocamdată însă, nu a fost făcut niciun anunț oficial privind finalizarea achiziției. La ora postării mesajului lui Musk, compania Twitter a continuat să tranzacționeze la bursa din New York, notează The Guardian.

Finalizarea tranzacției este de așteptat să aibă loc vineri după-amiază.

Miercuri, Elon Musk a intrat în sediul Twitter din San Francisco cu o chiuvetă în brațe. „La sediul Twitter. Obișnuiți-vă cu ideea”, a scris Elon Musk, în dreptul postării.

Achiziție „cu cântec”

Musk a fost de acord în aprilie să cumpere Twitter pentru 44 de miliarde de dolari, dar, după câteva săptămâni, a spus că numărul de conturi false a fost mult mai mare decât estimarea Twitter de sub 5% dintre utilizatori și renunță.

Twitter a amenințat că-l să în judecată. Drept pentru care, la începutul lunii octombrie, miliardarul a revenit cu oferta sa inițială.

CEO-ul Tesla i-a informat marți pe coinvestitorii care s-au angajat să ajute la finanțarea acordului de cumpărare a Twitter că intenționează să îl încheie vineri.

 
 

Urmărește-ne pe Google News