Al doilea cel mai bogat om din lume a fost luat la întrebări timp de aproape o oră de corespondentul pe probleme de tehnologie al postului britanic de televiziune, James Clayton, la sediul Twitter din San Francisco.
BBC listează șase dintre cele mai importante detalii care au fost dezvăluite de patronul Tesla și Twitter în urma interviului.
Musk neagă că discursul instigator la ură pe Twitter a crescut vertiginos
Elon Musk a refuzat să accepte că există mai mult conținut care instigă la ură, pe platformă, de când a preluat conducerea companiei americane.
Anterior în cursul acestui an, unele persoane din interiorul Twitter au dezvăluit postului britanic că, în urma concedierilor și schimbărilor operate sub conducerea lui Musk, compania nu mai este capabilă să protejeze utilizatorii în fața unor amenințări precum trolling-ul, dezinformarea coordonată la nivel statal și exploatarea sexuală a copiilor.
În martie, compania a anunțat că a eliminat 400.000 de conturi de pe platformă doar într-o singură lună, pentru „a face Twitter mai sigur”.
Pentru a evalua pe deplin afirmațiile lui Musk, BBC notează că ar fi nevoie de două lucruri: acces la datele Twitter înainte și după preluarea companiei și, în mod esențial, de o înțelegere clară a modului în care magnatul definește dezinformarea și discursul instigator la ură.
În prezent, nu există o definiție cuprinzătoare a discursului instigator la ură în legislația americană, care este, în general, mult mai permisivă decât în alte țări, datorită primului amendament din Constituția SUA.
Musk a votat pentru Joe Biden
Aproape jumătate dintre americani l-au votat pe Donald Trump la ultimele alegeri prezidențiale din SUA, a declarat Musk în cadrul interviului, adăugând: „Nu am fost unul dintre ei. Am votat pentru Biden”.
Într-o altă parte a interviului, el a apărat ridicarea interdicției lui Trump de a posta pe Twitter. Contul lui Trump fusese eliminată în 2021, când platforma l-a acuzat de incitare la violență.
Musk spune că Twitter învinge roboții în războiul împotriva dezinformării
Elon Musk a susținut că eforturile lui de a șterge „boții” – conturi automate – au dus la scăderea dezinformării pe Twitter, după ce a preluat compania.
„Experiența mea este că există mai degrabă mai puține dezinformări decât mai multe”, a spus el.
Unii experți externi nu sunt de acord. Un studiu realizat de Newsguard, care urmărește dezinformarea online – și există destul de multe alte studii în același sens – a constatat că interacțiunea cu conturile populare care răspândesc dezinformări a crescut după preluarea companiei de către Musk.
Potrivit studiului Newsguard, în săptămâna care a urmat achiziționării Twitter de către acesta, cele mai populare conturi îndoielnice s-au bucurat de o creștere de aproape 60% a interacțiunilor sub formă de like-uri și retweet-uri (repostări).
De asemenea, BBC a analizat în mod independent peste 1.000 de conturi interzise anterior, care au fost lăsate să revină pe Twitter după preluarea platformei de către Musk, și a constatat că, după ce au fost reintroduse, peste o treime dintre ele au răspândit jigniri sau dezinformări precum: afirmații false despre vaccinare, misoginism, retorică anti-LGBT și negarea rezultatului alegerilor americane din 2020.
Musk se pronunță împotriva interzicerii TikTok
Musk spune că nu folosește cea mai descărcată aplicație din SUA, dar este împotriva oricărei măsuri de interzicere a acesteia.
Statele Unite iau în considerare să interzică aplicația din cauza îngrijorărilor legate de securitatea datelor, în contextul în care platforma este deținută de o companie din China. Alte câteva țări au interzis-o pe telefoanele angajaților guvernamentali.
„În general, sunt împotriva interzicerii unor lucruri”, a declarat Musk, deși spune că o interdicție ar fi în beneficiul Twitter, deoarece acest lucru ar putea însemna că mai mulți oameni vor petrece timp pe platforma sa.
Musk ar refuza 44 de miliarde de dolari pentru Twitter
Elon Musk a afirmat inițial în interviu că ar refuza dacă cineva s-ar oferi chiar acum să cumpere Twitter cu suma pe care a plătit-o el.
Dacă ar fi să vândă compania, el a spus că ar fi mai important să găsească un cumpărător care prețuiește „adevărul” decât suma pe care acesta ar plăti-o, deoarece „Nu-mi pasă de bani”.
Acest lucru s-ar putea să nu fie adevărat, notează BBC, amintind că Musk a încercat cu disperare să se retragă din acordul de preluare a Twitter.
Musk a susținut că Twitter mai avea doar câteva luni de viață când a preluat conducerea companiei și că aceasta era condusă ca o organizație non-profit.
Costurile Twitter erau mai mari decât veniturile pe care le genera. În ultimele rezultate anuale publicate înainte ca Musk să preia conducerea, cele pentru 2021, vânzările totale ale companiei au atins 5 miliarde de dolari, dar costurile și cheltuielile au ajuns la 5,5 miliarde de dolari. De fapt, compania a avut doar doi ani pe profit, din 2012 încoace.
Musk consideră că Twitter este acum aproape de a atinge pragul de rentabilitate. Un lucru care, în opinia BBC, nu este de mirare, căci concedierea a 6.500 de angajați tinde să reducă drastic costurile oricărei companii.
Dar întrebarea care se pune este dacă reducerea costurilor pintr-o astfel de măsură poate susține calea spre profitabilitate a companiei și dacă poate face ca Twitter să merite prețul de 44 de miliarde de dolari, mai notează postul britanic de televiziune.
Musk va da înapoi în ceea ce privește modul în care este etichetat BBC
Elon Musk a confirmat, după ce săptămâna trecută s-a produs un scandal pe această temă, că va schimba eticheta BBC de pe Twitter de la „finanțat de guvern” la „finanțat din fonduri publice”, iar la câteva ore după interviu această schimbare a fost făcută.
BBC se opusese descrierii inițiale, subliniind independența corporației. Aceasta este finanțată în principal de publicul britanic prin intermediul taxei de licență TV.
În interviul de miercuri, Musk a spus: „Dacă folosim aceleași cuvinte pe care BBC le folosește pentru a se descrie pe sine, probabil că ar fi în regulă”.
Taxa de licență a reprezentat aproximativ 71% din venitul total al BBC, de 5,3 miliarde de lire sterline, în 2022 – restul provenind din activitățile sale comerciale și din alte activități, cum ar fi subvențiile, redevențele și veniturile din închirieri.
BBC primește, de asemenea, peste 90 de milioane de lire sterline pe an de la guvernul britanic pentru a putea susține BBC World Service, care deservește în principal publicul din afara Marii Britanii.
Foto: Profimedia Images
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!