La un moment dat, părând deranjată de un zgomot, prima-doamnă a Brazilei își întrerupe discursul, ridică privirea apoi și începe să râdă.
„Cred că este Elon Musk ”, a spus ea, ridicându-se. „Nici mie nu mi-e frică de tine. Du-te dracului, Elon Musk!”, a spus Rosangela „Janja” da Silva în aplauzele și uralele asistenței.
Într-un comentariu pe contul dreapta X Visegrad 24, Elon Musk a răspuns râzând: „Vor pierde următoarele alegeri”.
Șeful rețelei de socializare X a fost suspendat pentru 40 de zile de judecătorul de la Curtea Supremă Alexandre de Moraes, care a considerat că rețeaua de socializare promovează dezinformarea.
Elon Musk l-a acuzat în repetate rânduri pe magistrat de „cenzură ”, numindu-l „dictatorul” și comparându-l cu Voldemort, răufăcătorul din saga Harry Potter.
Alexandre de Moraes a ridicat în cele din urmă suspendarea pe 9 octombrie.
„Avem deja o altă problemă diplomatică”, a comentat Jair Bolsonaro pe X. Unul dintre avocații săi a pus sub semnul întrebării posibilele consecințe ale insultei rostite de soția președintelui Luiz Inacio Lula da Silva împotriva unui viitor membru al guvernului american.
„Dacă Brazilia suferă sancţiuni din partea Statelor Unite din cauza acestor declaraţii iresponsabile şi total gratuite, ce se va întâmpla?”, a scris avocatul Fabio Wajngarten pe fostul Twitter, sugerând că afirmaţiile primei-doamne constituie „incitare la ură”.
Reacția primei-doamne a Braziliei a venit cu două zile înainte de G20, care va fi găzduit la Rio de Janeiro.