Într-un mesaj inspirat de lansarea platformei Threads, săptămâna trecută, de către şeful Meta, Musk a adăugat un emoticon cu o riglă.

„Propun un concurs de măsurare efectivă a bărbăției”, a scris Elon Musk.

Folosind cuvântul de argou pentru „încornorat”, popular ca termen de batjocură, el a adăugat: „Lui Zuck i se pun coarne” („Zuck is a cuck”).

Până luni, serviciul Threads, lansat în urmă cu numai cinci zile, a ajuns la 100 de milioane de utilizatori, potrivit site-ului Techcrunch. Twitter are aproximativ 250 de milioane de utilizatori activi, dar a fost afectat de controverse şi probleme tehnice de când Musk, omul din spatele Tesla şi SpaceX, l-a cumpărat anul trecut, pentru 44 de miliarde de dolari.

Când a lansat Threads, Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, a declarat: „Scopul este de a menţine (o reţea) prietenoasă pe măsură ce se extinde. Cred că acest lucru este posibil şi, în cele din urmă, va fi cheia succesului său. Acesta este unul dintre motivele pentru care Twitter nu a avut niciodată un succes atât de mare pe cât cred că ar fi trebuit, iar noi vrem să procedăm diferit”.

Recent, Musk l-a provocat pe Zuckerberg să se bată într-un meci de arte marţiale mixte (MMA).

Foto: Profimedia Images

Urmărește-ne pe Google News