Momentul a fost prilejuit de gluma lui Dmitri Medvedev, fostul preșdinte al Rusiei, pe tema demisiei lui Liz Truss, după doar 45 de zile la șefia guvernului.
„La revedere Truss, felicitări salatei”, a scris Medvedev, cu referire la o gluma unui tabloid britanic, care acum câteva zile s-a întrebat dacă mandatul lui Truss va rezista mai mult decât durata de viață a unei salate.
Comentând la mesajul lui Medvedev, Musk l-a felicitat pe oficialul rus pentru sarcasmul său. Doar pentru a adăuga mai apoi, o întrebare: „Apropo, cum mai merg lucrurile în Bahmut?”.
Bahmut, un oraș din Donbas, controlat în prezent de ucraineni, se află de multă vreme sub asaltul forțelor ruse, care nu au reușit încă să îl cucerească, în ciuda resurselor substanțiale alocate.
„Ne vedem la Moscova, de Ziua Victoriei”, i-a răspuns Medvedev.
Fostul președinte Dmitri Medvedev, odinioară considerat o speranță a liberarilor ruși, a devenit de la începutul invaziei din Ucraina una dintre cele mai radicale voci prorăzboi, autor al unor amenințări fără precedent, inclusiv cu războiul nuclear, la adresa Occidentului.
De partea cealaltă, Musk s-a poziționat de la bun început în tabăra ucraineană, în momentul în care a oferit Ucrainei accesul la sistemul de sateliți Starlink, ce a asigurat conexiunea la internet, vitală pentru derularea multor operațiuni de război.
Săptămânile trecute însă, Musk a bulversat publicul în momentul în care a sugerat un plan de pace care ar fi presupus cedarea, de către Kiev, a teritoriilor în prezent ocupate de forțele ruse. Planul a fost salutat de Rusia, în vreme ce Musk a fost criticat de ucraineni, inclusiv de mulți oficiali, printre care președintele Volodimir Zelenski.
Aparenta răcire a relației dintre Musk și Kiev a continuat atunci când patronul Tesla a anunțat că nu mai vrea să finanțeze rețeaua Starlink în Ucraina. Destul de repede, el a dat însă înapoi și a spus că va continua să facă acest lucru, chiar dacă pierde bani.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!