Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, s-a întâlnit, astăzi, la sediul instituţiei, cu ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Livio Hurzeler.
În cadrul discuţiilor a fost abordată continuarea asistenţei oferite de Guvernul Confederaţiei Elveţiene în domeniul sănătăţii publice din România, ca temă principală de cooperare în cadrul Proiectului Elveţian de Solidaritate pentru noile state membre al UE. Acordul cadru dintre cele două guverne va fi semnat cel mai probabil în primul semestru al anului 2010.
Ambasadorul Livio Hurzeler a declarat că Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare are prevăzuţi aproximativ şapte milioane de euro pentru proiecte care au în vedere dezvoltarea sistemului medical de urgenţă.
Proiectele vor viza pregătirea personalului prespitalicesc şi spitalicesc în îngrijirea medicală de urgenţă şi a personalului care asigură serviciile medicale de urgenţă cu ajutorul elicopterelor.