Guvernul federal din Elveția a decis, miercuri, prelungirea cu un an a restricțiilor pe piața muncii pentru români și bulgari, iar o ordonanță executivă în acest sens urmează să fie adoptată la începutul lunii mai, scrie publicația citată de ziare.com.
În mai 2017, Elveția a reintrodus restricțiile temporare pe piaţa muncii pentru români şi bulgari. Măsură vizează exclusiv eliberarea de noi permise de ședere de tip ‘B (durată de ședere între 1 și 5 ani), nerestricționând eliberarea de permise de tip ‘L (durată de ședere sub un an) sau de tip ‘C (permise de stabilire a căror eliberare nu este reglementată prin Acordul menționat) și nici prelungirea permiselor de tip ‘B deja eliberate.
Elveţia a eliminat, de la 1 iunie 2016, toate restricţiile pe piaţa muncii impuse cetăţenilor români şi bulgari, însă măsurile de limitare a imigraţiei puteau fi reintroduse unilateral în cazul în care se constată un aflux de imigranţi din cele două ţări. “În cazul în care imigraţia din România şi Bulgaria va depăşi cu 10% media ultimilor trei ani, pe 1 iunie 2017 sau cel târziu pe 1 iunie 2018, Consiliul Federal va putea introduce noi restricţii pe piaţa internă a muncii, valabile până pe 31 mai 2019“, avertiza Guvernul de la Berna în aprilie 2016.
În momentul aderării României şi Bulgariei la Uniunea Europeană, Elveţia a introdus restricţii privind accesul cetăţenilor celor două state pe piaţa muncii, eliminate însă formal în iunie 2016. Elveţia nu este membră a Uniunii Europene, dar face parte din Zona Economică Europeană şi din Spaţiul european de liberă circulaţie Schengen.
Cum poate scăpa Dragnea de sentința în dosarul Referendumului? Modificările la Codul de Procedură Penală introduc o nouă cale de revizuire
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!