Estimările grupului de presă Tamedia la orele 10.15 GMT, la un sfert de oră după încheierea votului, arată că legea pentru combaterea modificărilor climatice a întrunit 57,7% din opţiunile exprimate, iar noua taxă pentru firme a fost susţinută de peste 79% din participanţii la referendum.

Singurul partid care s-a opus reformelor ecologiste a fost UDC, cel mai mare din Elveţia, reprezentant al dreptei radicale.

Campania sa în care prezicea că ţara va rămâne fără curent şi va tremura de frig nu a convins însă electoratul, care a dat curs apelurilor guvernului federal şi ale tuturor celorlalte partide mari şi a votat „da”.

Proiectul de lege privind emisiile prevede reducerea treptată a consumului de petrol şi gaze, însă nu îl interzice.

În paralel, Elveţia va trebui să producă mai multă energie din surse regenerabile – hidrocentrale şi sisteme solare – şi să susţină sisteme de încălzire mai ecologice, cum ar fi pompele de căldură. Proprietarii urmează să primească în total până la 200 de milioane de franci elveţieni, timp de un deceniu, pentru a trece la astfel de sisteme.

În Elveţia, efectele schimbărilor climatice sunt mai vizibile decât în alte ţări: gheţarii alpini se topesc şi, după opiniile unor specialişti, ar putea dispărea complet. Pe de altă parte, problemele energetice sunt dificile: ţara depinde de importuri în acest domeniu în proporţie de 75%.

Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”
Recomandări
Rufin Zamfir, expert în dezinformare rusească: „Este obligatoriu ca instituțiile competente să verifice dacă Rusia a interferat în procesul electoral din România”

În ceea ce priveşte impozitul minim pentru corporaţii, acesta se va aplica grupurilor de firme care au o cifră de afaceri anuală de peste 750 de milioane de franci. Până acum, impozitele erau mici în majoritatea celor 26 de cantoane, cu scopul de a menţine competitivitatea economică în ciuda costului ridicat al forţei de muncă.

Se estimează că vor fi afectate câteva sute de corporaţii elveţiene, iar veniturile bugetare obţinute se vor ridica în primul an la 1 până la 2,5 miliarde de franci.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

corcoran   •   19.06.2023, 16:17

O imbecilitate. Net zero inseamna sa murim de foame, adio creșterea nivelului de trai, se cauta scăderea lui. Cine votează asa ceva antiumsn este un dobitoc

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
FANATIK.RO
Ce să bagi în apa în care fierbi ouăle ca să le cureți ușor. Ingredientul care costă în jur de 1 leu va face diferența
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI