Granit Xhaka, mai mic decât fratele său Taulant, care joacă pentru Albania, fusese desemnat cel mai bun jucător și în prima partidă a echipei din Șara Cantoanelor, câștigată cu 1-0 în fața Albaniei.

”Să nu fim foarte satisfăcuți de acest egal, am avut foarte multe ocazii, dar, cu părere de rău, nu am reușit să le concretizăm. Reacția echipei după golul primit a fost superioară și am putut egala. Am avut ocazii și am reușit să concrezităm. Mehmedi a lovit balonul perfect, ceea ce e un lucru rar”, a spus Granit Xhaka în conferința de presă de după meci.

”Nu știu dacă l-a motivat faptul că a fost desemnat omul meciului cu Albania, dar se află în locul potrivit, e concentrat și joacă într-o echipă bună (n.r. – Borussia Moechengladbach), în care poate să-și arate calitățile”, a precizta și selecționerul Elveției, Vladimir Petkovic.

Granit Xhaka a evitat să facă o comparație între Albania și România, contra cărora a jucat și care se vor înfrunta în ultima etapă din grupă: ”E greu de spus, cred că sunt echipe diferite. România e mai periculoasă în ofensivă, mai compactă în defensivă, dar nu le pot compara și nu pot spune cine va câștiga”.

Naționala de fotbal a României a terminat la egalitate cu formația Elveției, 1-1 (1-0), miercuri, pe stadionul ”Parc des Princes” din Paris, într-un meci din Grupa A la Euro 2016, notează Agerpres. Golurile au fost marcate de Bogdan Stancu (18 — penalty), respectiv Admir Mehmedi (57).

 
 

Urmărește-ne pe Google News