Pe rețelele de socializare s-au înmulțit anunțurile despre persoane care doresc să se infecteze voluntar. Unii ajung chiar să înghită un flacon cu salivă de la o persoană infectată pentru a se infecta și a avea certificat, scrie sursa citată.
Autoritățile atrag atenția că fapta lor este ilegală și riscă până la cinci ani de închisoare, pe lângă riscul medical la care se supun.
„Acest lucru contribuie la accelerarea transmiterii virusului și la agravarea pandemiei. Îi facem pe oameni să își asume riscuri pentru rude și pentru societate”, a spus medicul Aglaé Tardin.
În plus, specialiștii atrag atenția că riscul de a dezvolta forme grave ale bolii cu efecte pe termen lung depășește cu mult reacțiile adverse care pot apărea după vaccinare.
„Nu putem controla nimic în cazul infectării cu COVID-19. În plus, riscul de miocardită este de 10 ori mai mare în cazul celor care se îmbolnăvesc decât în cazul celor care se vaccinează. Vaccinul este un produs sigur”, a spus, la rândul său, medicul Claude-François Robert.
Doar 67,2% din populația de 8,6 milioane a Elveției este complet vaccinată împotriva Covid-19, potrivit Our World in Data.
La finalul lunii noiembrie, aproximativ 63% dintre elvețieni au spus „da” legii privind combaterea COVID-19, lege ce permite ca și certificatul verde să fie necesar la intrarea în restaurante, cinema sau muzee, într-un referendum marcat de proteste tensionate.